You are here:

Distracţie cu amatorii! Gol pentru Nemec, într-un amical dezechilibrat

Distracţie cu amatorii! Gol pentru Nemec, într-un amical dezechilibrat
Comentarii

Slovacia a învins Danemarca, scor 3-0, într-o partidă de pregătire jucată înaintea debutului celor două în grupele Nations League

Pentru că vor juca abia duminică primul meci în grupele Nations League, slovacii şi danezii au găsit timp pentru amical disputat la Trnava. O partidă pe care doar gazdele au onorat-o cum se cuvine. Adversarii au venit cu o echipă improvizată, cu fotbalişti din ligile inferioare sau care activează în campionatul de futsal. Cum s-a ajuns aici ?

Jucătorii obisnuiţi ai naţionalei daneze au refuzat să semneze noul contract cu federaţia din cauza unei dispute legate de drepturile comerciale. Situaţia se poate repeta însă şi la următorul joc al nordicilor. Pe 9 septembrie, Danemarca întâlneşte Ţara Galilor în grupele Nations League. 

Fără Schmeichel, Kjaer sau Eriksen, danezii nu averau cum să le facă faţă gazdelor. Nemec a marcat primul gol al meciului terminat cu vicoria clară a Slovaciei. A fost 3-0 în final, un scor ce poate fi considerat chiar mic în comparaţie cu diferenţa de valoare dintre cele două echipe. 

 

 

 

 

 

Afla mai multe despre: slovaciadanemarcanemec 

viewscnt
Articole similare