You are here:

Două noi recorduri impresionante doborâte de Erling Haaland. Ce performanţe a reuşit norvegianul prin hattrick-ul din meciul cu Nottingham Forest

Două noi recorduri impresionante doborâte de Erling Haaland. Ce performanţe a reuşit norvegianul prin hattrick-ul din meciul cu Nottingham Forest

Manchester City

Comentarii

Atacantul norvegian Erling Haaland a reuşit al doilea său hattrick consecutiv în Premier League, miercuri seară, în meciul câştigat de echipa sa Manchester City, cu scorul de 6-0, în faţa nou promovatei Nottingham Forest, stabilind cu această ocazie două noi recorduri în Premier League.

Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a devenit cu această ocazie cel mai rapid jucător care înscrie două triple consecutive în Premier League, după doar cinci meciuri disputate pentru "cetăţeni", depăşind performanţa anterioară, stabilită în 21 de meciuri de senegalezul Demba Ba.

Haaland a ajuns, totodată, la un total de nouă goluri în primele sale cinci meciuri în liga engleză, unul în plus faţă de argentinianul Sergio Aguero, fostul atacant al lui Manchester City, şi de englezul Mick Quinn (ex-Newcastle Untied).

"Este formidabil, nu mai este nimic altceva de spus", a declarat norvegianul la finalul meciului de pe Eithad Stadium, în care pentru City au mai înscris Joao Cancelo şi Julian Alvarez, care a reuşit o dublă.

Manchester City ocupă locul secund în clasament, la două puncte în spatele liderului Arsenal Londra, care a obţinut miercuri a cincea sa victorie consecutivă de la debutul sezonului, impunându-se pe teren propriu, cu 2-1, în partida cu Aston Villa.

West Ham United, adversara vicecampioanei României, FCSB, în prima etapă a grupelor Conference League, a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Tottenham Hotspur. Oaspeţii au deschis scorul prin autogolul lui Thilo Kehrer (34), dar cehul Soucek a restabilit egalitatea (54).

West Ham a evoluat în formula: Fabianski - Coufal, Zouma, Kehrer, Cresswell (Ogbonna, 72) - Soucek, Declan Rice - Bowen, Fornals (Emerson, 85), Benrahma (Paqueta, 67) - Michail Antonio.

În cel mai aşteptat meci al serii de miercuri, FC Liverpool s-a impus cu 2-1 pe Anfield în faţa lui Newcastle United, printr-un gol marcat de Fabio Carvalho în prelungiri (90+8).

Rezultate:

Marţi

Fulham - Brighton 2-1
Au marcat: Aleksandar Mitrovic (48), Dunk (55 - autogol), respectiv Mac Allister (60 - penalty).

Crystal Palace - Brentford 1-1
Au marcat: Zaha (59), respectiv Wissa (88).

Southampton - Chelsea Londra 2-1
Au marcat: Lavia (28), Adam Armstrong (45+1), respectiv Sterling (23).

Leeds United - Everton 1-1
Au marcat: Sinisterra (55), respectiv Gordon (17).

Miercuri
Bournemouth - Wolverhampton 0-0

Arsenal Londra - Aston Villa 2-1
Au marcat: Gabriel Jesus (30), Martinelli (77), respectiv Douglas Luiz (74).

Manchester City - Nottingham Forest 6-0
Au marcat: Haaland (12, 23, 38), Cancelo (50), Julian Alvarez (65, 87).

West Ham United - Tottenham Hotspur 1-1
Au marcat: Soucek (55), respectiv Kehrer (34 - autogol).

Liverpool - Newcastle United 2-1
Au marcat: Roberto Firmino (61), Fabio Carvalho (90+8), respectiv Isak (38).

Joi se dispută partida Leicester City - Manchester United.

Clasament:
1. Arsenal Londra 15 puncte (5 jocuri)
2. Manchester City 13 p (5 j)
3. Tottenham Hotspur 11 p (5 j)
4. Brighton 10 p (5 j)
5. FC Liverpool 8 p (5 j, golaveraj +9)
6. Leeds United 8 p (5 j, +3)
7. Fulham 8 p (5 j, +1)

Afla mai multe despre: haaland 

viewscnt
Articole similare