You are here:

După 62 de ani, Boloni visează la o mare performanţă: "Vreau doar să continuăm să învingem marile echipe"

După 62 de ani, Boloni visează la o mare performanţă: "Vreau doar să continuăm să învingem marile echipe"

Stranieri

Comentarii

Formaţia Antwerp, antrenată de Ladislau Boloni, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Eupen din campionatului Belgiei şi-a reuşit calificarea în play-off.

Cu două runde înainte de final, e pe locul trei, după Genk şi Bruges, şi s-a calificat în playoff, la numai 16 luni de la promovare!
 
"Sunt foarte mulţumit. Nu voi minţi, începusem să simt presiunea! Eu nu voi pune presiune pe băieţii mei. Vreau doar să continuăm să învingem marile echipe. Ar fi extraordinar! Nu am jucat până acum în primele şase, dar am realizat ceva. Dintr-odată, totul se poate schimba. O eroare dacă face Genk şi pierde titlul. Nu sunt fan al acestui play-off!
 
După un an şi jumătate, suntem în play-off, şi asta e o performanţă. E şi un cadou pentru patron. Dacă există un campion aici, atunci acesta e Paul Gheysens. Suntem aici datorită lui, cu sacrificiul şi investiţiile făcute de el. Vreau să le mulţumesc şi fanilor. Indiferent dacă ploua sau ningea, ei au fost mereu în tribună. Nu-mi voi uita nici jucătorii. Îi felicit!", a spus Boloni. Antwerp aşteaptă titlul de 62 de ani!

Afla mai multe despre: bolonibelgia 

viewscnt
Articole similare