CFR Cluj a cedat în deplasarea de la Young Boys, scor 1-3, şi a fost eliminată din preliminariile Ligii Campionilor. Acum, campioana României o va întâlni pe Steaua Roşie Belgrad, în play-off-ul Europa League.
Ionuţ Badea, fostul antrenor din Liga I, a vorbit despre viitorul lui Şumudică după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor.
În opinia lui Badea, Şumi nu are postul în pericol!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Noi am suferit la incosevenţă foarte mult timp, există această frenezie în a schimba antrenorii. Sincer, nu aş vedea deloc o scindare între cele două părţi. Continuitatea ar trebui să fie unul dintre criteriile care duc spre un club performant.
„Sunt convins că CFR-ul nu va putea câştiga toate meciurile în Liga 1 şi vor exista şi aceste momente de gestionat”
Nu văd o situaţie de genul ăsta, poate doar printr-o situaţie foarte gravă, un conflict din nimic. Altfel nu cred! Sunt convins că CFR-ul nu va putea câştiga toate meciurile în Liga 1 şi vor exista şi aceste momente de gestionat. Începutul e bun, victoriile sunt la limită, dar ar trebui să crească, după ce au arătat până acum", a declarat Ionuţ Badea, miercuri dimineaţă, la Look Sport LIVE.
"CFR a avut o partitură normală pentru acest joc, a şi înscris. Au fost avizaţi de meciul din tur când forţa de joc şi posesia i-a adus în postura de a aborda o strategie de aşteptare. Dar cred că Şumudică a ales strategia corectă. Poate ar fi fost mai bine să fie ceva mai avansat când era condus, dar intervenea riscul de a primi mai multe goluri", a mai punctat antrenorul.
Meciurile din play-off-ul Europa League vor avea loc la 19 august, la Belgrad, şi la 26 august, la Cluj-Napoca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Young Boys Berna va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu Ferencvaros.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius sumudica, young boys