Farul a început însă excelent play-off-ul, victorie cu 2-1 în Giuleşti împotriva celor de la Rapid, fiind acum la trei puncte în spatele poziţiei secunde.
Farul a început cu dreptul play-off-ul
În prezent, Rapid se află pe locul al 3-lea în play-off-ul SuperLigii, cu 28 de puncte, la 7 ”lungimi” în spatele liderului ierarhiei FCSB (35 de puncte). În timp ce, Farul ameninţă şi vine din spate cu 25 de puncte!
În runda următoare, programată după pauza pentru meciurile echipelor naţionale, FCSB va juca pe terenul campioanei Farul Constanţa. Iar Gică Popescu, preşedintele Farului, este convins că dacă echipa lui va obţine cele trei puncte va intra în cursa pentru lupta la titlu din Superligă!
”(n.r. despre câştigarea unui nou titlu) Cine nu îşi doreşte să câştige titlul, Dumnezeule? Fiecare antrenor, preşedinte de club îşi doreşte câştigarea campionatului. Şi eu îmi doresc să câştigăm din nou, ar fi fabulos să câştigăm al doilea campionat la rând.
De ce nu se poate întâmpla şi sezonul acesta? Ştii cum ne gândim? Dacă batem FCSB-ul, la câte puncte venim? La 4??? Oooo, începi să faci socoteli. Suntem cu picioarele pe pământ, jucătorii trebuie să se antreneze bine, să nu avem probleme de efectiv şi să luăm meci cu meci”, a declarat Gică Popescu pentru Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum arată clasamentul în play-off după prima etapă
1. FCSB - 35p
2. Rapid - 28p
3. Universitatea Craiova - 28p
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
4. CFR Cluj - 27p
5. Farul - 25p
6. Sepsi - 22p
Afla mai multe despre: farul constanta, rapid, titlu