Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat un ordin care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi. la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.
Eduard Novak a găsit soluţia pentru aplicarea noii reguli: “Nu încalcă legile UE”. Cum a explicat situaţia
Eduard Novak, ministrul Sportului, schimbă regulile în sportul românesc. Vrea să impună o obligativitatea unei ponderi de cel puţin 40% a sportivilor români la toate competiţiile intercluburi.
Decizia luată de Novak va intra în vigoare începând cu sezonul 2022-2023, imediat după promulgarea în Monitorul Oficial.
Acuzat că încălcă legile Uniunii Europene privind dreptul la muncă, Ministrul Sportului susţine că fotbaliştii nu semnează contracte de muncă, ci contracte sportive! Motiv pentru care se poate aplica legea fără probleme.
"În fotbal, proporţia jucătorilor autohtoni e de 65%. Nu este o problemă atât de mare ca în volei, de exemplu. Oricum, e doar un regulament general. Pe baza lui, Federaţiile trebuie să elaboreze regulamentele specifice fiecărui sport.
Sunt cluburi, mai ales la handbal, unde 90% din lot e format din străini. Ele trebuie înţeleagă că nu e vorba doar de interesele lor, ci e vorba şi despre interesele sportului românesc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Există Federaţii care şi-au dat seama deja de aceste lucruri şi au modificat deja regulamentele, aşa cum s-a întâmplat în baschet. Nu există pericolul să încălcăm legislaţia UE. Majoritatea au contracte sportive, nu contracte de muncă", a spus Eduard Novak, pentru publicaţia Nemzeti.
Sezonul 2022 - 2023 al primei divizii de fotbal din România, redenumită ”Superliga”, debutează pe 15 iulie.
Reacţia LPF:
LPF se împotriveşte implementării deciziei, pe care o numeşte o eroare juridică.
"Până în momentul de faţă, acest ordin n-a fost publicat în Monitorul Oficial. Am aflat odată cu majoritatea, când a fost publicat de ministru pe Facebook. N-a existat nicio consultare cu noi anterior postării, ceea ce a fost ciudat.
Din discuţiile avute după acest incident de ieri, că aşa pare postarea, a fost o discuţie legată de o astfel de măsură, dar nu cu aplicabilitate imediată, ci din sezoanele următoare, nu de acum.
Nu e aplicat în acest moment, iar când ar fi publicat în Monitorul Oficial trebuie văzut dacă dintr-un ordin de ministru se poate legifera. Există dubii. În această formulă e o eroare juridică. E discriminare şi e de văzut care e posibilitatea ministrului de a legifera acest ordin.
La prima vedere, la regula U21 au fost discuţiile formării jucătorilor la nivel naţional, e diferit", a declarat oficialul LPF, Justin Ştefan, pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eduard novak