Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, continuă să se opună regulii U21 şi a dat exemple, atunci când s-a uitat la generaţiile din fotbalul românesc.
MM Stoica a intervenit după ce Gigi Becali a declarat război regulii U21
După ce a ascultat părerea lui Gigi Becali, care încearcă să coalizeze patronii din Superliga, un eveniment susţinut de Superbet, pentru a anula regula U21, Mihai Stoica şi-a explicat viziunea.
"Nu ştiu dacă va avea câştig de cauză. Am spus de foarte multe ori că şi eu consider că e un abuz, nu e normal să se întâmple ca la Sepsi anul trecut. A avut parcurs extraordinar în Europa fără niciun jucător U21, pentru că ei considerau că e cea mai bună variantă, iar în campionat erau obligaţi să joace cu Oteliţă, Oroian. Orice război e în dezavantaj dacă-l pierzi. Nu cred că suntem singurii deştepţi din fotbalul mondial, că doar noi avem regula asta. De ce trebuie să inventăm ceva? De suferit au cluburile, că e o impunere fără niciun motiv plauzibil, niciun club nu poate creşte dacă-i impui o formulă mai slabă decât o consideră ideală. Toate cluburile au votat mereu preşedintele şi înainte, şi după.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Liga 1 nu mai vrea regula. În FRF, Liga 1 e o cantitate neglijabilă, că o echipă din Liga 1 care poate aduce zeci de milioane, cum am adus noi, are aceeaşi putere ca Giarmata Vii, să mă ierte", a spus MM Stoica, la Prima Sport.
MM Stoica, după ce s-a uitat la tricolorii din naţionala mare: "Dacă nu era regula, tot ăştia erau, că sunt buni"
Oficialul FCSB şi-a continuat discursul şi a analizat mai mulţi fotbalişti care au fost în circuitul naţionalei sau care au făcut performanţă la EURO 2024.
"Asta e o mare confuzie care se face în fotbalul românesc, nu are nicio importanţă ce rezultate face naţionala de tinerete, că are target să producă jucători pentru naţionala mare. Singura chestie e că obişnuieşti jucătorii să facă performanţă, dar nu contează. Marea noastră generaţie este cea '98-'99 şi nu spun peiorativ, generaţia lui Ianis, Coman, Olaru, Tudor Băluţă, Man.
La momentul actual titularul naţionalei din generaţia '98 e Raţiu, care nu exista, a crescut în Spania. Generaţia aia n-a adus jucători în bloc la echipa naţională. Marius Marin, care e '98 şi a venit la naţională, n-a fost forţat cu regula, că a fost în Italia. Man ajungea fotbalist la naţională fără regulă. Man nu e produsul regulii, Ianis nu e produsul regulii, nu avem jucător la naţională şi să fie produsul regulii. Eu vorbesc despre naţională, despre disprarea federaţiei să existe regula, că spun că naţionala beneficiază. Joacă Puşcaş la naţională, care a plecat în Italia. Drăguşin era rezerva rezervelor echipei naţionale. Niciun jucător al naţionalei nu există datorită regulii. Racoviţan juca oricum, că e foarte bun. Dacă nu era regula, tot ăştia erau, că sunt buni. Cristi Manea nu mai e de regulă de trei ani, dar de ce să fie ajutat dacă a fost titular şi după ce a ieşit din regulă? Eu spun că ei erau buni şi jucau şi fără regulă", a mai spus oficialul campioanei Superligii, MM Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Hai să spun despre echipa U21 care a fost la Campionatul European din Ungaria. Vlad, de doi ani rezervă la FCSB. Haruţ, rezervă la FCSB. Fundaşi centrali, Paşcanu şi Ciobotariu, Ciobotariu care joacă la Sepsi, la Sepsi. Fundaş stânga, Boboc, la noi nu s-a impus, se plimbă Voluntari - U Cluj. Marius Marin joacă la naţională, ăsta e unul şi joacă în Serie B, ok. Ciobanu, Măţan, Ganea, Adi Petre, care s-a lăsat... Asta vreau să spun, naţionala de tineret trebuie să scoată trei, patru din generaţie şi să ajungă la naţională", a încheiat conducătorul de la FCSB, Mihai Stoica.
- Citește și
- Replica turcilor în scandalul momentului de la EURO 2024: "Condamnăm decizia nedreaptă şi părtinitoare a UEFA"
- Fotbalistul de la FCSB care l-a impresionat pe MM Stoica într-o singură repriză: "A luminat jocul. Îmi pun mari speranţe în el"
- MM Stoica i-a explicat lui Panduru ratările lui Ştefănescu din Supercupa României: ”Nu are legătură! Toată lumea s-a plâns”
- Nicolo Zaniolo schimbă echipa! Italienii au anunţat mutarea
- Bauza pleacă de la FC U Craiova 1948, dar nu la CFR Cluj! Mititelu a anunţat viitoarea destinaţie a fotbalistului său: "Acolo va juca!"
- "Cine apără în meciul următor?". Ştefan Târnovanu a intervenit imediat după Supercupă: "Vlad s-a descurcat absolut fabulos, este zero pe tabelă"
- "Va fi Ştefănescu o pierdere importantă pentru voi?". Denis Ciobotariu a oferit răspunsul pe loc: "Vom face faţă şi fără el" | EXCLUSIV
- Fostul adversar al naţionalei României de la EURO 2024 şi-a anunţat retragerea: "Mulţumesc pentru toate amintirile, am trăit un vis"
- Portugalia - Franţa LIVE TEXT, în sferturile EURO 2024, astăzi, de la ora 22:00, pe orangesport.ro
- Becali anunţă din nou război cu FRF: "Bă, tu eşti nebun? Răzvane, fă încă 20 de milioane de euro, dar lasă-mă în pace"
- LIVE TEXT | Spania - Germania, ACUM. Debut de partidă cu scântei la Stuttgart. Ibericii, primele ocazii ale meciului
- OFICIAL | Rapid şi-a vândut încă un fotbalist! A semnat în Turcia
Afla mai multe despre: mm stoica, mm stoica u21, frf regula u21, mm stoica fcsb