CFR Cluj şi Gaz Metan se vor întâlni într-un meci amical, joi, de la ora 16:00. Aceasta va fi prima întâlnire a jucătorilor medieşeni cu fostul lor antrenor, Edward Iordănescu.
Aflat acum la CFR Cluj, Edward Iordănescu a pregătit-o pe Gaz Metan Mediaş între ianuarie 2019 şi iunie 2020. Astfel, Răzvan Pleşca aşteaptă reîntâlnirea cu fostul său antrenor, joi, în amicalul dintre cele două echipe din Ardeal.
"La acest amical va fi o plăcere să îl revedem pe domnul Edi Iordănescu. A făcut o treabă extraordinară aici la Mediaş. A fost iubit de toată lumea din oraş şi mai ales de noi, de jucători, avem foarte multe amintiri împreună.
În momentul de faţă, CFR nu mai este favorită clară aşa cum era în anii trecuţi. Acum sunt 3 echipe care se bat cu şanse egale la titlu. Plus că mai este şi Sepsi acolo pe care eu o văd în stare să producă o mare surpriză. Momentan, sunt implicaţi în lupta pentru titlu pentru că sunt la 6 puncte de primul loc" , a spus Răzvan Pleşca la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gaz metan