Cătălin Hlistei (26 de ani), cel mai in formă fotbalist al Rapidului în acest sezon, a fost despitat dopat. Telekom Sport a aflat că jucătorul formaţiei din Giuleşti a picat un test antidoping şi a primit vestea imediat după partida cu ACS Comuna Recea, în care a şi marcat.
Cătălin Hlistei a fost prins dopat! A picat testul antidoping şi riscă să fie suspendat
Surse din cadrul clubului Rapid au dezvăluit pentru Telekom Sport că fotbalistul Cătălin Hlistei a fost despistat pozitivi la un test antidoping, pe care l-a picat. Vestea a primit-o la finalul partiei contra Comunei Recea (1-2), în care a şi marcat. Sursele Telekom Sport indică faptul că mâine dimineaţă, 28 septembrie, Hlistei va merge la ANAD pentru a da declaraţii în încercarea de a se stabili exact contextul în care a ajuns să consume substanţa interzisă.
Nu se ştie exact cu ce substanţă a fost despitat pozitiv Cătălin Hlistei. Investigaţia în cazul lui Hlistei e abia la început.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cătălin Hlistei a fost prins dopat! E golgheterul Ligii a 2-a în acest sezon
Cătălin Hlistei e cel mai bun marcat al Rapidului în acest sezon, cu cinci goluri în cinci partide. Ultimul gol, Hlistei l-a reuşit în partida cu Comuna Recea, pierdută de giuleşteni. Rapid l-a transferat pe Cătălin Hlistei de la Sportul Snagov la începutul lui 2019, liber de contract. Fotbalistul mai are contract cu "vişinii" până în vara lui 2021.
- 350.000 de euro este cota de piaţă a lui Cătălin Hlistei în acest moment, potrivit transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: catalin hlistei, catalin hlistei dopaj, catalin hlistei rapid, rapid dopaj