Prezent sâmbătă seară în "Ştefan cel Mare" la partida cu Astra, directorul general al celor de la Dinamo, Alex Couto, a lăsat de înţeles că întreaga conducere a clubului îşi pune, în continuare, baza şi speranţele în actualul antrenor al echipei, Cosmin Contra.
Dinamo este penultima în Liga 1, iar jucătorii sunt neplătiţi de cel puţin două luni. În acealaşi timp, au existat şi voci care l-au contestat pe antrenorul Cosmin Contra, indicându-l la fel de vinovat pentru situaţia echipei, precum conducătorii spanioli. Nu puţini au fost cei care au cerut înlocuirea rapidă a fostului selecţioner. Cu toate acestea, această idee nu pare a fi agreată şi de conducătorii spanioli ai clubului.
"(Contra are parte în continuare de încrederea dumneavoastră?) Contra este antrenorul nostru, este strategia noastră. Toată lumea a fost supărată săptămâna aceasta, nu doar Contra. Pentru că suntem pe un loc pe care acest club nu merită să fie", a declarat Couto, la finalul partidei cu Astra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Finanţatorul Pablo Cortacero şi-a luat angajamentul că va vira o sumă considerabilă de bani în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare şi că lucrurile vor intra în normal, după cum a fost stabilit planul iniţial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal