You are here:

EXCLUSIV | Concluziile lui Dinu după victoria României din meciul cu Ungaria. Ce spune despre tactica lui Mutu

EXCLUSIV | Concluziile lui Dinu după victoria României din meciul cu Ungaria. Ce spune despre tactica lui Mutu
Comentarii

Reprezentativa de tineret a României a învins-o, sâmbătă seară, la Budapesta, pe selecţionata similară a Ungariei, cu scorul de 2-1 într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei A de la Campionatul European U21. Tricolorii au revenit după ce maghiarii au deschis scorul în inferioritate numerică.

"Ne-am distrat cu echipa Ungariei. Eu cred că Mutu a gândit foarte bine echipa, în sensul că a început cu acelaşi 11. Pentru a avea succes, ai nevoie de omogenitate şi de continuitate. Raportul ne este favorabil nouă, mai ales în repriza a doua. 8-2, cu patru situaţii mari de tot şi un penalty clar care nu ne-a fost acordat în startul reprizei secunde. Dominarea echipei naţionale a fost unică în istoria partidelor cu Ungaria de-a lungul timpurilor.

Noi avem vreo două academii care produc, ce să facem, ei au minim trei. E vorba de instruire, am văzut asta şi în partida Dinamo Kiev - Dinamo Bucureşti. Mi-au plăcut două execuţii în această partidă. Mi-a plăcut execuţia lui Măţan, o pătrundere pe care o încearcă de multe ori, pe care de data aceasta a încheiat-o cu un şut extraordinar. A doua a fost o minge care a ieşit afară şi pe care Mutu, în genialitatea sa, a repus-o în teren" , a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.

  • Au marcat: Csonka ’56 / Măţan ’70, Paşcanu ‘87

Partida a fost arbitrată de belgianul Laurence Visser, ajutat de conaţionalii săi Thibaud Nijssen şi Ruben Wyns, iar rezervă a fost norvegianul Espen Eskas.

La 30 martie va avea loc ultima etapă a grupei A, care programează confruntările Germania – România şi Ţările de Jos – Ungaria, ambele la ora 19.00.

Fazele eliminatorii ale Campionatului European se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021.

Afla mai multe despre: romaniaungaria 

viewscnt
Articole similare