Cornel Dinu (71 de ani) a fost extrem de dur la finalul meciului România - Austria 0-1. "Procurorul" a intrat în direct la Telekom Sport şi a făcut praf doi jucători titulari în partida de la Ploieşti, şi a spus că austriecii ne-au fost net superiori.
România a pierdut cu Austria, 0-1, şi a ajuns la a treia înfrângere consecutivă în ultimele trei meciuri oficiale. Dinu a fost ironic la adresa lui Bălaşa şi a lui Deac, în direct la Telekom Sport.
"Mă gândesc că Austria din seara asta nu este altceva decât un land al Germaniei. Este o echipă net superioară nouă (...) Bietul Bălaşa, care de prin minutul 60 a fost mama răniţilor, acum la final când a venit băiatul ăsta şi i-a dat un vânt a fost ridicol. (...) Bălaşa are viteza de la Mobră iar Deac prima atingere a fost simpatică rău de tot, cu şpiţul, i-a dat-o fundaşului stânga, lui Alaba mi se pare", a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România - Austria 0-1, în Liga Naţiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă, miercuri seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a IV-a a Grupei I din Divizia B a Ligii Naţiunilor.
Golul a fost marcat de Schopf, în minutul 76.
În minutul 48, un gol al lui Alibec a fost anulat pentru ofsaid.
România: 12. Tătăruşanu – 5. Bălaşa, 15. Burcă, 3. Toşca, 11. Bancu – 10. Maxim (8. Cicâldău ’62), 18. Marin, 23. Stanciu (19. Iancu ’83) – 17. Deac (9. Puşcaş ’83), 7. Alibec (13. Keşeru ’62), 20. Mitriţă (14. Hagi ’76). Selecţioner: Mirel Rădoi
Austria: 12. Pervan – 21. Lainer, 3. Dragovic, 4. Hinteregger (5. Posch ’53), 8. Alaba – 18. Schopf (15. Ranftl ’76), 6. Ilsanker, 14. Bumgartlinger-cpt. (10. Grillitsch ’76), 19. Baumgartner – 11. Gregoritsch (9. Kalajdzic ’90), 23. X. Schlager. Selecţioner: Franco Foda
Pentru România urmează, la 15 noiembrie, meciul de pe teren propriu cu Norvegia.
În primele trei etape, tricolorii au remizat acasă cu Irlanda de Nord, scor 1-1, au învins în deplasare Austria, scor 3-2, şi au pierdut la Oslo în faţa Norvegiei, scor 0-4.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cornel dinu, echipa nationala, romania