Crina Pintea a fost în perioada recentă cu echipa naţională de handbal feminin la Campionatul European din Franţa, acolo unde România a obţinuit locul 4, iar Pintea a fost numită cel mai bun pivot al competiţiei. Imediat, a venit transferul la Gyor, dar jucătoarea recunoaşte că a avut şi alte oferte şi a vorbit chiar şi cu CSM Bucureşti.
"Pe mine m-au vrut mai multe e chipe pe perioda cât am fost la Paris, dar nu au vrut să mă lase pentru că eram foarte importantă pentru echipă şi acum după ce am ieşit din cupa EHF au fost ceva discuţii, dar nu cu mine. Nu m-am gândit la prea mult. Am fost foarte concentrată pe Euro şi după într-un final am înţeles că se întâmplă lucrurile şi am fost bucuroasă", a recunoscut Crina Pintea.
Pivotul în vârstă de 28 de ani a dezvăluit şi motivul pentru care a ales Gyor şi de ce nu s-a pus problema unei veniri la CSM Bucureşti: "Toată lumea îşi doreşte să ajungă la cea mai bună echipă, după foarte multă muncă trebuie să ajungi acolo unde îşi doreşti şi da, mi-am dorit foarte mult. Eu am mai discutat cu CSM despre revenirea mea în ţară, dar nu a fost să vin acum. Pentru că ei nu au nevoie de mine acum şi nu au fost discuţii de genul acesta. Am discutat cu ei, cu alte echipe, dar pentru viitor".
50,000 de euro a plătit Gyor ETO pentru transferul Crinei de la Issy Paris, o sumă mare pentru handbalul feminin. Crina Pintea a mai jucat la Zalău între 2010 şi 2015, Thuringer între 2015 şi 2017 şi Issy-Paris în sezonul 2017-2018.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: crina pintea, gyor, echipa nationala