Sepsi a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Conference League. După 0-0 în tur, covăsnenii au remizat acasă contra lui Spartak Trnava, 1-1, iar meciul a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde slovacii s-au impus cu 4-3.
Roland Niczuly, după eliminare din Conference League: „Conducerea şi Leo Grozavu au fost aproape de noi”
Jucătorii lui Sepsi au fost lăudaţi pentru efort în ciuda eliminării din Conference League.
Chiar şi antrenorul Leo Grozavu s-a declarat mulţumit de profesionalismul de care elevii săi au dat dovadă în dubla cu Spartak Trnava.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Niczuly Roland a fost în poarta lui Sepsi şi a încercat să îşi ajute echipa cum a putut mai bine.
„A fost o dublă interesantă cu două echipe bune, zic eu, m-am simtit foarte bine şi am fost foarte bucuros că am debutat într-o competiţie europeană
La penalty-uri este o loterie, eu personal nu am avut emoţii.. încercam să mă focusez pe ce am de facut! Eu cred că pentru penalty-uri e greu să fi pregatit 100%. Este vorba de inspiraţia jucătorilor pe moment.. eu nu am analizat împreuna cu antrenorul de portari posibili executanti din echipa adversă!” a declarat, în exclusivitate, pentru Telekom Sport, Niczuly.
„Din pacate nu mai putem schimba lucrurile, sper să fim mai pregatiţi la anul!”
„Nu am să îmi reprosez nimic după această dublă cum am spus la penalty-uri este o loterie. Recunosc că îmi doaream foarte mult să ne calificam.. ar fi fost o calificare istorică pentru club, în acelasi timp aduceam puncte şi în coeficientul ţării.. dar din pacate nu mai putem schimba lucrurile, sper să fim mai pregatiţi la anul!”, a mai declarat portarul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Întrebat despre cum a reacţionat conducerea după eliminarea din Conference League, portarul a mărturisit: „Conducerea şi Leo Grozavu au fost aproape de noi, ne-au încurajat mult!”.
În aceeaşi zi în care Sepsi şi-a jucat şansa în Conference League şi Craiova&FCSB au evoluat în aceeaşi competiţie. Ambele au fost eliminate neaşteptat.
„Îmi pare rău şi pentru aceste două echipe.. eu cred că ambele au avut un lot mai valoros decât adversarele lor dar în fotbal mai există surprize!”.
Niczuly urmăreşte toate meciurile naţionalei şi aşteaptă convocarea
Ronald Niczuly a ajuns să fie un om de bază la Sepsi. Tânărul portar apără meci de meci. Are dublă cetăţenie şi nu ar refuza o convocare din partea lui Mirel Rădoi!
Niczuly nu ratează meciurile „tricolorilor”. Portarul a stat cu ochii şi pe naţionala României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Am urmărit toate meciurile, da. Nu vreau să îmi dau cu părerea cu ce nu a mers acolo.. dar sunt convins că cei din staff au analizat şi stiu ce e de schimbat şi corectat!” a conchis fotbalistul de la Sepsi.
- 600.000 de euro este cota lui Roland Niczuly conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
Afla mai multe despre: sepsi, roland niczuly, conference league