Mihai Rotaru, patronul Univeristăţii Craiova, a vorbit pentru Telekom Sport despre variantele pe care le-a prezentat fotbaliştilor săi în ceea ce priveşte salariile, după izbucnirea pandemiei de COVID-19 în România. Clubul din Bănie e unul dintre puţinele din România care n-au redus la jumătate salariile jucătorilor în această perioadă.
Totuşi, acest lucru se putea întâmpla, dar jucătorii au decis să aleagă altă variantă propusă de club. Rotaru a spus că fotbaliştii au avut două variante: una să fie înjumătăţite salariile pentru patru luni, iar a doua, să nu-şi primească banii două luni, în iunie şi noiembrie. În cazul ambelor, oltenii îşi recuperau banii în aprilie 2021.
"Am încercat să găsim o soluţie, împreună cu jucătorii, ca să nu le afectăm veniturile lunare. Au avut două propuneri din partea noastră, una ca timp de patru luni să le reducem salariile cu 50%, dar ar fi urmat să îşi recupereze aceşti bani în luna aprilie, a anului viitor şi a doua să nu le plătim salariile în luna iunie şi în luna noiembrie dar cu recuperare în aprilie 2021. 99% au ales varianta a doua, au preferat să nu încaseze două luni de zile", a spus Mihai Rotaru, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Rotaru: "Cu siguranţă vom avea o criză economică"
Patronul trupei alb-albastre, Mihai Rotaru, e sigur că după ce va trece această pandemie va exista o criză economică în toată lumea. "Cu siguranţă vom avea o criză economică. Cât de mare sau cât de mică, vom vedea. Acum depinde foarte mult de instituţiile financiare câţi bani vor pompa în piaţă", a mai spus Mihai Rotaru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai rotaru, u craiova, salarii