Expertul Telekom Sport şi fostul fotbalist al lui AC Milan, Florin Răducioiu, a analizat transferul lui Ciprian Tătăruşanu în Italia.
Ciprian Tărăuşanu a fost anunţat oficial ca noul jucător al lui AC Milan! Italienii au transmis că portarul titular al României a semnat până în 2023 şi că va purta numărul 1 pe tricou.
Tătăruşanu s-a alăturat lotului lui AC Milan, care se pregăteşte la baza de antrenate de la Milanello: "Suntem încântaţi să anunţăm că am semnat cu Ciprian Tătăruşanu, de la Lyon, un contract valabil până pe 30 iunie 2023", a transmis AC Milan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E clar că şi noi suntem mândri, e totuşi al treilea român care va fi în acel club, e un motiv de mândrie. Am fost eu şi Cosmin Contra, iar acum e Tătăruşanu, care cred că va juca în câteva meciuri. E băiat inteligent, nu cred că va face aceleaşi greşeli ca la naţionala României, în privinţa declaraţiilor. Acolo, fanii au un cuvânt greu. Sper să nu mai facă asemenea greşeli, pentru că-l pot pune într-o imagine proastă, iar el e nou-venit. Să fie pregătit pentru când îi va cere Pioli să intre", a declarat fostul fotbalist al lui AC Milan, în cadrul emisiunii "Sport Report".
Gianluigi Donnarumma, titularul de la AC Milan, ar putea părăsi echipa, dacă pretenţiile sale şi ale impresarului Mino Raiola nu vor fi îndeplinite. Totuşi, Răducioiu a susţinut că AC Milan nu va risca o posibilă despărţire de portarul italian:
"Raiola îşi apără propriul interes. A cerut 10 milioane de euro net pentru Donnaruma, salariu, iar Milan se gândeşte că e o sumă cam mare. Se pare că vor investi în el, îl consideră cel mai bun portar din lume", a mai spus Florin Răducioiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ciprian tatarusanu, ac milan, florin raducioiu