Telekom Sport a aflat că formaţia Gaz Metan Mediaş va ieşi din insolvenţă în mod oficial în luna septembrie.
Joi, Gaz Metan Mediaş a mai făcut un pas important pentru ieşirea din insolvenţă. Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, omul care se opunea ieşirii din insolvenţă a clubului a fost schimbat din funcţie.
Gaz Metan va efectua plata celor 300 de mii de euro în cursul săptămânii viitoare. Deşi banii existau în contul clubului de ceva timp, formaţia medieşeană s-a văzut în imposibilitatea de a îndeplini acest proces. Cea mai mare parte din această sumă vine pe filiera FCSB, după ce gruparea patronată de George Becali l-a cumpărat pe Darius Olaru, fotbalist care până în iarnă va mai juca pentru Gaz Metan.
Deşi plata sumei va fi efectuată chiar săptămâna viitoare, clubul va ieşi oficial din insolvenţă în luna septembrie, ţinând cont de vacanţa judecătorească din aceasta perioadă, au aflat sursele Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gaz metan mediaş, insolvenţă