You are here:

EXCLUSIV | Gică Popescu va asista la FC Barcelona - Inter. Cum a reacţionat când a aflat că meciul va fi arbitrat de Haţegan

EXCLUSIV | Gică Popescu va asista la FC Barcelona - Inter. Cum a reacţionat când a aflat că meciul va fi arbitrat de Haţegan
Comentarii

Gică Popescu a plecat în această dimineaţă la Barcelona, pentru a urmări meciul cu Inter Milano, derby-uyl grupei B din Liga Campionilor. Partida va fi transmisă de Telekom Sport în această seară, de la 22:00. Popescu va asista, de asemenea, la derby-ul cu Real Madrid, programat duminică, de la 17:15.

Gică Popescu nu putea rata ocazia să-şi susţină echipa la care a fost căpitan. Fostul mare internaţional român a plecat în această dimineaţă spre Barcelona, unde urmează să asiste la partida cu Inter Milano, derby-ul grupei B. Popescu va fi aşteptat de mai mulţi prieteni în capitala Cataloniei, alături de care va merge pe stadion. ”Baciul” a fost însă surprins când a aflat că partida va fi arbitrată de o brigadă condusă de Ovidiu Haţegan

”El arbitrează? Nu ştiam. Este un motiv în plus să ne bucurăm de acest meci de Champions League. Sper să vedem un meci frumos, chiar dacă nu joacă Messi, nici în meciul de diseară, nici în meciul de duminică [...] Încă după tragerea la sorţi a părut cea mai interesantă grupă, cea mai echilibrată, sunt patru echipe valoroase:  Barca, Inter, PSV şi Tottenham. Barca, principală favorită, după care oricare dintre cele trei poate veni pe locul doi”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.

La meciul de diseară, dar şi la El Clasico, FC Barcelona nu se va putea baza pe cel mai bun jucător al său, Leo Messi. Accidentarea a fost comentat cu umor de Hristo Stoichkov, care i-a transmis lui Valverde că poate să-l bage pe el în locul lui Messi: ”O reacţie tipică Hristo Stoichkov. Ce-i important e că la aceste două meciuri o să mă întâlnesc cu prieteni, sunt momente frumoase când ne vedem la astfel de meciuri”, a mai spus Popescu. Întrebat dacă şi-ar dori şi el să intre cu Inter, Gică Popescu s-a amuzat: ”Eu sunt expirat. Facem spectacol la nivelul nostru de veterani”.

Partida cu Inter aduce în faţă încă un lucru interesant. Mauro Icardi, vedeta echipei milaneze, şi-a făcut junioratul la academia Barcelonei, de unde a spus că a plecat cu foarte multe amintiri frumoase. Gică Popescu speră să nu fie cazul şi diseară: ”Sper să-i treacă după meciul de diseară acest drag de Camp Nou, să se întoarcă cu amintiri neplăcute data viitoare”.

Însă Gică Popescu nu va reveni în ţară imediat după meci. Fostul mare fundaş central va sta în Barcelona până duminică, atunci când este programat derby-ul cu Real Madrid, la care de asemenea va asista.

FC Barcelona - Inter Milano va fi transmis de Telekom Sport 1, în această seară, de la 22:00. Tot pe Telekom Sport puteţi urmări şi derby-ul FC Barcelona - Real Madrid, duminică, de la 17:15.

Afla mai multe despre: gica popesculiga campionilorinter milanofc barcelona 

viewscnt
Articole similare