Într-o intervenţie exclusivă la emisiunea Sport Report de la Telekom Sport, Giovanni Becali (67 de ani) a dezvăluit că există întârzieri la plata salariilor la Rapid.
Becali a spus, în exclusivitate la Telekom Sport, că a fost sunat de un fotbalist al Rapidului care s-a plâns că nu mai are bani de chirie. Imediat, agentul a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Ovidiu Burcă, oficialul clubului din Giuleşti, pentru a vedea care e situaţia exactă.
"Zilele trecute m-a sunat un jucător că nu mai are bani de chirie şi am vorbit cu Burcă şi a spus acum 4-5 zile că în două-trei zile le vor da jumătate din ianuarie jucătorilor, cât şi lui Pancu, care e în continuare angajatul lor. Pancu nu a fost demis şi e în continuare plătit şi le vor plăti chiriile, asta a fost înţelegerea.
Când se vor linşti aceste probleme de sănătate, probabil clubul şi Pancu vor ajunge la o înţelegere, până acum nu", a spus Giovanni Becali, la Telekom Sport.
Rapid a schimbat antrenorul chiar înainte de pauza forţată. Dan Alexa l-a înlocuit pe Daniel Pancu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: giovanni becali, rapid, salarii