Dani Coman va lăsa Astra şi va semna cu Petrolul, echipă care a ratat promovarea în Liga 1. Alături de el ar urma să vină şi Octavian Moraru, în prezent director sportiv la Gaz Metan.
Petrolul a terminat doar pe locul 4 în Liga a 2-a şi a ratat astfel promovarea în prima ligă. Drept urmare, şefii clubului sunt decişi să taie în carne vie şi urmează câteva schimbări radicale. Sursele Telekom Sport susţin că funcţia de preşedinte al clubului va fi preluată de Dani Coman, care nu vrea să mai rămână la Astra, echipă care are multe dificutăţi financiare. Salariul pe care ”găzarii” i-l oferă este impresionant pentru liga secundă.
De asemenea, de managementul sportiv se va ocupa Octavian Moraru, care se retrage astfel de la Gaz Metan. Moraru este considerat unul dintre managerii sportivi apreciaţi în România, după ce a reuşit să ridice nivelul la Poli Iaşi şi Gaz Metan.
De altfel, sponsorul principal al Petrolului a recunoscut printr-un comunicat oficial că urmează mai multe schimbări în cadrul clubului:
”Finalul anului competiţional 2018-2019 a poziţionat echipa FC Petrolul Ploieşti pe locul 4 al ligii secunde, ceea ce a împiedicat atingerea obiectivului declarat la începutul Campionatului de Fotbal: accederea în Liga I.
Partenerul Finanţator a asigurat, aşa cum a promis încă de la început,resursele, know-how-ul şi experienţa de business, pentru a putea continua construcţia acestui proiect şi a putea ţinti către Liga I de fotbal.
Pe parcursul acestui an, Partenerul Finanţator a avut o abordare democratică în care Managementul Clubului şi Echipa Tehnică au avut libertatea firească de a-şi asuma şi îndeplini rolurile definite în conducerea echipei spre obiectivul declarat.
Din păcate, performanţa slabă a echipei, dar şi cedarea la diferitele presiuni care au dus la activarea a 4 antrenori pe parcusul anulului competiţional 2018-2019, situează astăzi echipa în acelaşi punct în care se afla în toamna anului trecut.
După insuccesul atingerii obiectivului, ne aflăm într-un moment de analiză şi evaluare a perspectivelor viitoare în ceea ce priveşte colaborarea noastră cu FC Petrolul. Analiza va include atât activitatea Managementului Clubului cât şi performanţele staff-ului tehnic, care împreună sunt, de fiecare dată, motorul evoluţiei unui proiect fotbalistic de succes.
Principiile proiectelor în care compania noastră se asociază sunt întotdeauna ghidate de etică şi transparenţă. Desfăşurarea lor are întotdeauna la bază o activitate susţinută de management real şi performant, ce trebuie conştientizat, asumat şi îndeplinit de către toate părţile implicate, în limita rolului fiecăreia dintre acestea.
Veolia România”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul, dani coman