Actualul director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a declarat că, din ce a auzit, oricine va putea juca pe noua arenă din Ghencea, dacă va plăti chiria aferentă închirierii.
Oficialul FRF, Mihai Stoichiţă, nu crede în varianta în care doar CSA Steaua Bucureşti şi echipele naţionale ale României se vor folosi de noul stadion din "Ghencea", chiar dacă arena va purta numele "Steaua".
"Din ce am văzut toată lumea are dreptul să joace pe el. Şi Rapid are dreptul să joace pe el dacă plăteşte chirie. Probabil că cei care poartă numele de CSA Steaua, e normal că ei să îl inaugureze. pentru că este locul fostului stadion, a purtat numele Steaua atâţia ani de zile, îl poartă în continuare şi normal ei sunt. Dar problemele astea juridice care ţin de administraţie, nu îmi aparţin. Treaba lor", a declarat Mihai Stoichiţă, pentru Telekom Sport.
În primăvară, Ministerul Apărării Naţionale transmitea în mass-media ideea că doar secţiile de fotbal şi rugby din cadrul clubului Steaua se va bucura de noul stadion, împreună cu echipele naţionale ale României. Curios, deoarece stadionul a fost realizat cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii, adică bani pubici, fără vreo legătură cu MApN sau Steaua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar şi CFR Cluj s-a antrenat în Ghencea, în urmă cu câteva săptămâni, chiar dacă pe un teren secundar. Semn că există înţelegere, acolo unde se doreşte. La începutul lunii noiembrie, după înfrângerea 0-5 cu AS Roma pe Olimpico, CFR-ul a sosit în ţară cu avionul, la Bucureşti, şi pentru că avea programat un meci peste cateva zile la Piteşti, a rămas în Capitală. Campioana s-a pregătit în Ghencea, pe un teren secundar, apoi a plecat spre Piteşti, unde a avut loc meciul cu FC Argeş, în Liga 1.
Oficialii celor de la CSA Steaua refuză vehement varianta ca şi rivala FCSB să evolueze în Ghencea, însă rămâne de văzut dacă se va ajunge, sau nu, la un compromis între cele două părţi.
Caracteristici stadion Steaua
- Capacitate: 31.254 de locuri;
- Cost: 94.700.000 euro
- Suprafaţa de joc: 105 metri lungime, 68 metri lăţime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj şi sistem de irigaţie;
- Restaurant, spaţii de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spaţii VIP, magazine, vestiare, spaţii tehnice şi birouri, sală de forţă, zonă de presă;
- Suprafaţa construită este de 82.000 mp, de la 70.000 mp; spaţii de antrenament pentru alte sporturi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal