Antrenorul lui Jiangsu Suning, Cosmin Olăroiu, a dezvăluit cum a ajuns să antreneze naţionala Arabiei Saudite, dar şi ce şansă a refuzat actualul selecţioner al României, Mirel Rădoi, pe finalul carierei de jucător.
Cosmin Olăroiu a avut o aventură scurtă pe banca Arabiei Saudite, între decembrie 2014 şi ianuarie 2015, la insistenţele autorităţilor, în timp ce era sub contract cu Al Ahli Dubai. În aceeaşi perioadă, Mirel Rădoi evolua pentru Al Arabi, fiind pe final de carieră.
Olăroiu i-a oferit şansa lui Rădoi de a-l lua alături de el, ca secund, pe banca Arabiei Saudite, dar fostul jucător al FCSB a refuzat, întrucât şi-ar mai fi dorit să joace fotbal.
Cum a ajuns Cosmin Olăroiu pe banca Arabiei Saudite
"I-am propus (n.r. - lui Mirel Rădoi) să meargă cu mine la echipa naţională a Arabiei Saudite şi chiar o să spun un lucru că am văzut că toată lumea face această confuzie cu echipa naţională a Arabiei Saudite, că eu am fost selecţionerul... Eu am fost împrumutat de clubul Al Ahli pe o perioadă de o lună pentru echipa naţională a Arabiei Saudite. Eu nu am plecat de la echipa naţională, avionul a aterizat la Dubai, a fost un moment emoţionant în care ne-am îmbrăţişat, ne-au dat şi lacrimile, jucătorii au plecat spre Arabia Saudită şi eu am rămas la Dubai. Eu am fost chemat, detaşat, de cele mai înalte autorităţi din Dubai şi m-au rugat, pentru că la naţională a fost un antrenor demis sau a plecat, nu mai ştiu exact, să însoţesc echipa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Le-am spus că nu cunosc jucătorii, că n-am cum să fac selecţia, ei au zis că trebuie să mergi. Aveam nişte meciuri de genul acesta, au rămas câţiva cu echipa şi eu am mers cu ceilalţi, pentru că aşa a trebuit să mergem şi eu am avut întotdeauna o relaţie specială cu conducătorii fotbalului de acolo din Arabia Saudită. Am făcut-o cu mare plăcere şi cu mare bucurie. A fost foarte greu pentru mine, a fost un lucru atipic să iei o echipă cu câteva săptămâni. Practic eram Danemarca de la CE şi era destul de greu, însă am acceptat cu plăcere, nu am fost remunerat, nu am câştigat niciun ban, a fost o chestiune pentru că eu am antrenat acolo şi m-am simţit foarte bine şi am avut o relaţie foarte bună cu oamenii din acea ţară, m-am simţit dator să fac lucrul acesta", a declarat Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport.
Antrenorul român a condus Arabia Saudită în cinci meciuri, dar a reuşit doar o victorie, scor 4-1 cu naţionala din Coreea de Nord. În celelalte partide, Arabia Saudită a pierdut 4-1 cu Bahrain, 2-0 împotriva Coreei de Sud, 1-0 cu China şi 3-1 cu Uzbekistan.
Cosmin Olăroiu: "M-am gândit să-l iau pe Mirel şi să-l atrag către meseria asta"
"(n.r. - Atunci ai vrut să-l iei pe Mirel Rădoi antrenor secund?) Chiar atunci am vrut să... Pentru că nu aveam un staff care să rămână la echipă şi unul să-l iau cu mine, nu aveam suficienţi oameni, m-am gândit să-l iau pe Mirel şi să-l atrag către meseria asta. El a zis că se gândeşte să mai joace, că n-ar fi bine, că ar fi greu să se întoarcă de la antrenor şi să redevină jucător. După care a mers la Steaua (n.r. - FCSB), a ales cu inima", a mai spus Cosmin Olăroiu.
Mirel Rădoi a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale în noiembrie 2019, dar nu a apucat să debuteze încă oficial pe banca tehnică a primei reprezentative. El vine după un parcurs entuziasmant la cârma reprezentativei de tineret a României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olaroiu, mirel radoi