You are here:

EXCLUSIV | Momentul care a dus la plecarea lui Devis Mangia de la Craiova: "A cântărit cel mai mult la demisia lui"

EXCLUSIV | Momentul care a dus la plecarea lui Devis Mangia de la Craiova: "A cântărit cel mai mult la demisia lui"
Comentarii

Universitatea Craiova s-a despărţit de Devis Mangia, după cei doi ani petrecuţi de italian pe banca tehnică, iar acum, până la finalul sezonului, oltenii vor fi pregătiţi de Corneliu Papură.

Fostul antrenor al Craiovei, Emil Săndoi, a explicat pentru Telekom Sport care a fost meciul care a dus la plecarea lui Devis Mangia.

"La Craiova, fotbalul e imprevizibil. Poţi să treci de la agonie la extaz şi invers într-un timp foarte scurt. Uită-te, în patru jocuri, dacă stau bine să mă gândesc, de la jocul cu FCSB, care s-a terminat cu o înfrângere. A urmat egalul cu CFR Cluj, după aceea a urmat înfrângerea de acasă, în Cupă, cu Viitorul, apoi şi Viitorul în campionat.

Din ce am înţeles eu, din decizia pe care au luat-o împreună conducerea clubului şi antrenorul, cel mai mult a cântărit înfrângerea de acasă, în Cupă, cu Viitorul. Deci aşa e în fotbal, în patru meciuri s-a schimbat un sezon întreg" , a declarat Emil Săndoi.

Afla mai multe despre: craiovamangiauniversitatea 

viewscnt
Articole similare