Edward Iordănescu a discutat, în EXCLUSIVITATE, la Telekom Sport despre şansele ca tătăl său, fostul selecţioner Anghel Iordănescu, să revină în fotbal la fel cum a procedat şi Mircea Lucescu.
Iordănescu Jr. a povestit despre o ofertă pe care a primit-o din afara Europei, care ar fi fost foarte avantajoasă din punct de vedere financiar. Edward Iordănescu ar fi fost antrenor, iar tatăl său ar fi ocupat funcţia de manager general.
”Nu ştiu dacă e un an, un an şi ceva de când am fost abordat de un club din afara spaţiului european şi mi s-a propus acel proiect în echipă cu tatăl meu. El să fie manager general şi eu antrenor principal.
Clar că nu puteam să iau o decizie pe loc, erau multe lucruri de discutat, dar am considerat că printre primele lucruri pe care trebuia să le fac era să să-l abordez să văd dacă este deschis sau nu. Era vorba de un contract foarte mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Practic familia noastră câştiga de două ori. I-am spus în linii mari, i-am spus condiţiile şi nici nu a vrut să audă. Mi-a spus: <<Te susţin necondiţionat, am încredere în traseul tău, nu îmi cere să mai intru în fotbal>>”, a declarat Edi Iordănescu, în exclusivitate pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anghel iordanescu, edi iordanescu