You are here:

EXCLUSIV | ”Neagoe este antrenorul lui Dinamo, nu face parte din nicio gaşcă!”. Florin Prunea mesaj pentru suporteri: ”Îi ştiu pe toţi! Uşa mea le e deschisă”

EXCLUSIV | ”Neagoe este antrenorul lui Dinamo, nu face parte din nicio gaşcă!”. Florin Prunea mesaj pentru suporteri: ”Îi ştiu pe toţi! Uşa mea le e deschisă”

Dinamo București

Comentarii

În direct la Telekom Sport, Florin Prunea, noul preşedinte de la Dinamo l-a confirmat pe Eugen Neagoe în funcţia de antrenor al echipei. Totodată el a lansat un mesaj către suporterii dinamovişti şi a anunţat că strategia clubului se schimbă din mers.

Florin Prunea este noul manager general al lui Dinamo. Cele două părţi au negociat pe tot parcursul ultimului an, însă Prunea a fost până acum nemulţumit de durata contractului pe care i l-a propus Ionuţ Negoiţă. În cele din urmă, aşa cum www.telekomsport.ro a anunţat în exclusivitate, Prunea a devenit noul manager general al clubului începând de astăzi. 

Prunea, mesaj către suporteri: ”Uşa mea e deschisă pentru ei”

Florin Prunea, noul şef de la Dinamo a explicat la Telekom Sport că vrea să facă pace între suporteri şi Eugen Neagoe. Totodată el a avertizat că la Dinamo se schimbă strategia: ”Uşa mea e deschisă pentru toată lumea, inclusiv pentru suporteri. Îi cunosc pe majoritatea dintre ei. La clubul ăsta trebuie să ştim fiecare ce avem de făcut, aşa că voi discuta cu toţi angajaţii. Aştept la discuţii şi pe cei care se ocupă de copii şi juniori. Vreau să avem mai mulţi jucători români, asta e ceea ce îmi doresc” a spus Prunea la Telekom Sport.

L-a confirmat pe Neagoe: ”E în tabăra dinamoviştilor şi atât. Nu face parte din nicio gaşcă!”

Noul manager general din Ştefan cel Mare spune cu subiect şi predicat că Eugen Neagoe nu face parte din nicio gaşcă, aşa cum susţin fanii ”câinilor”. Prunea a confirmat că noul antrenor din Ştefan cel Mare a fost afectat de acuzaţiile care i s-au adus în ultima vreme: ”Neagoe este antrenorul lui Dinamo şi sper să râmână cât mai mult timp. Eugen Neagoe nu face parte din nicio gaşcă. El este în tabăra dinamoviştilor! A jucat aici, l-am văzut astăzi puţin îngrijorat, dar i-am zis să stea liniştit pentru că vom face treabă bună împreună. El a venit cu inima deschisă, nu din punct de vedere financiar, ci pentru că vrea să muncească. Această alăturare a lui cu anumite găşti l-a afectat, dar el e un antrenor serios care sunt convins că va face o treabă bună. Este cea mai bună variantă de antrenor pentru Dinamo. Am încredere maximă în el” a mărturisit Florin Prunea la Sport Report, cu Dan Udrea. 

”Obiectivul principal în momentul acesta este să definitivăm lotul! Nu putem să minţim. Al doilea obiectiv este să fim în playoff, firesc. Apoi vom vedea!” a mai spus Florin Prunea pentru postul nostru de televiziune.

Afla mai multe despre: florin pruneadinamo 

viewscnt
Articole similare