Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, are o formulă de start bine pusă la punct şi recunoaşte că echipa din Gruia e dependentă de Ciprian Deac (34 de ani).
Dan Petrescu, despre Ciprian Deac: "E un jucător tânăr la cum se pregăteşte"
Ciprian Deac a ajuns să fie un fotbalist indispensabil la CFR Cluj, aspect recunoscut de Dan Petrescu. Atacantul lateral de 34 de ani e executantul fazelor fixe la campioana României şi a renăscut sub comanda "Bursucului", în Gruia.
În acest sezon, Deac a marcat două goluri şi a oferit cinci pase decisive, în nouă partide:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Se lucrează la antrenament, dar dacă nu ai calitate degeaba lucrezi. Putem să lucrăm 10 zile. Băieţii au calitate. Ciprian are calitate foarte mare plus că avem jucători foarte buni, care dau cu capul foarte bine.
Mă bucur că Deac a ajuns la o asemenea maturitate, pentru că eu zic că are dreptate. Nu a făcut nişte meciuri foarte bune, nici măcar ieri, cum toată lumea spune. Dacă spuneam eu poate spunea cineva că am ceva cu el. Dar că a spus-o el e foarte bine. Cred că poate să joace mai bine.
Are şi el o vârstă într-adevăr, a recunoscut, vrea să facă lucruri, pe care nu poate să le facă, dar, fără Deac, CFR nu ştiu ce ar face. Ar fi foarte greu pentru noi să jucăm fără Ciprian, asta e realitatea. E un jucător tânăr la cum se pregăteşte", a declarat Dan Petrescu pentru Telekom Sport.
La CFR Cluj, în 294 de partide, Deac a marcat 52 de goluri şi a pasat decisiv de 59 de ori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, ciprian deac