Gică Popescu este de părere că Ianis Hagi a avut un debut perfect la Genk, deşi a început ca rezervă meciul cu Kortrijk. Preşedintele Viitorului susţine însă că Ianis trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică.
Ianis Hagi n-a fost titular cu cei de la Kortrijk, în prima etapă din campionatul Belgiei, dar a intrat în partea a doua şi a fost decisiv. Mijlocaşul lui Genk a intrat în minutul 74, când scorul era 1-1 şi a marcat la prima atingere de balon. A fost golul victoriei pentru Genk şi fanii l-au votat pe Ianis jucătorul meciului.
Gică Popescu spune că a fost debutul perfect pentru Ianis, dar, cu toate acestea, ar putea să nu fie titularizat în următoarele meciuri. Preşedintele Viitorului dezvăluie că Ianis trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică şi trage tare în această perioadă. Mijlocaşul de 20 de ani a avut vacanţă prelungită, deoarece a participa la EURO 2019, unde a ajuns cu România U21 până în semifinale:
”Cred că nu se putea un debut mai potrivit pentru Ianis, decât să intre 15 minute, să dea golul victoriei, să fie declarat de către suporteri omul meciului... Este într-o perioadă grea, pentru că lucrează foarte mult la antrenamente. Din punct de vedere fizic, încă nu este pregătit şi i-a transmis antrenorul acest lucru. El munceşte foarte mult la antrenamente, astfel încât să ajungă restul echipei din urmă. Eu sunt convins că Ianis va face un sezon extraordinar şi se va impune”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu