Tehnicianul Adrian Ursea, care a pregătit ultima dată OGC Nice, a declarat, într-un interviu pentru L’Equipe, că nu mai vrea să facă parte din staful altui antrenor.
“Cu siguranţă viitorul antrenor de la Nice va avea staful său. În plus, eu am prins gustul de a fi numărul unu. Am o anumită vârstă şi vreau să trăiesc această experienţă participând la mercato pentru a construi un grup, făcând pregătirile dinainte de startul sezonului şi având timp să îmi împărtăşesc ideile. Sunt pregătit”, a spus Adrian Ursea.
Experienţa de la Nisa l-a motivat pe Adrian Ursea să continue pe drumul de antrenor principal
Întrebat dacă a sperat că va rămâne la Nice, Ursea a răspuns: “Încă sper, dar lucrurile erau clare de la început. Poate dacă reuşeam să duc echipa pe un loc de cupe europene... Dar nu am o baghetă magică.
Miracolele nu există. De când am văzut cum stau lucrurile în clasament, a fost clar. Nu am nimic de revendicat, dar sunt mândru de felul în care echipa a ieşit din situaţia dificilă în care se afla”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ursea a precizat că postul de antrenor principal la Lausanne a reprezentat una dintre oportunităţile care i s-au prezentat. “Însă am ales căi diferite. Am oferte de la cluburi, atât din Franţa cât şi din străinătate”.
Adrian Ursea, 53 de ani, a fost numit, la 5 decembrie 2020, antrenor principal al OGC Nice, cu mandat până la finalul sezonului, în locul lui Patrick Vieira. Fostul jucător al echipei FC Petrolul a reuşit să o menţină pe Nice departe de locurile care duc în Ligue 2 şi a terminat campionatul pe poziţia a noua, cu 52 de puncte.
El a condus echipa 27 de meciuri, câştigând 10, remizând de cinci ori şi pierzând 12 partide.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian ursea, ogc nice