Devis Mangia încearcă să-şi repare relaţia cu fanii olteni. Tehnicianul italian s-a contrat cu suporterii la meciul cu Astra de săptămâna trecută, după ce aceştia l-au huiduit pe Nuno Rocha.
Chiar dacă Rocha n-a mai fost folosit, semn că tehnicianul a ţinut cont de părerea publicului, Mangia rămâne în continuare impresionat de atmosfera din Bănie.
”Nu mai vreau să vorbesc niciodată nimic despre arbitraj. Cred că a fost un meci dificil, n-a fost o partidă spectaculoasă, asta e clar. Noi am fost mai mult în control. Ei au avut doar o oportunitate, la acea lovitură liberă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am jucat cu trei jucători tineri azi în teren şi a ieşit bine până la urmă. O să vedem cât de gravă este accidentarea lui Martic.
Va fi un playoff foarte dificil. Situaţia este una echilibrată şi cred că toate meciurile vor fi aşa. Atmosfera de la Craiova este formidabilă. Noi jucăm cu mai mult de 12 jucători, avem un public frumos. Atunci eu am exagerat.
Am vorbit cu Nuno Rocha, a fost cea mai bună decizie pentru a se linişti puţin şi el din punct de vedere mental. În continuare va fi un jucător important pentru mine. Cât despre Sorin Cârţu, din ce am înţeles eu, va fi în partea adminisrativă, nu din punct de vedere tehnic. Sigur, e o persoană care are experienţă mare, a făcut performanţe importante aici. Eu sunt un antrenor care în timpul săptămânii vorbesc cu patronul, vorbesc cu Marcel Popescu, cu Costeşin, sigur voi vorbi şi cu Sorin. După, deciziile sunt ale mele”, a spus Devis Mangia, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.