Radu Ţenter, fiul antrenorului de baschet Marcel Ţenter, a fost declarat decedat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, de medicii clujeni, unde a fost operat în urma unui accident rutier grav. Familia tânărului a confirmat decizia medicală.
Familia tânărului în vârstă de 25 de ani a confirmat, pentru News.ro, decizia echipei medicale, care la miezul nopţii a declarat oficială moartea cerebrală a pacientului. Familia lui Radu a luat decizia de a dona organele acestuia.
Radu Ţenter a suferit un grav accident rutier, duminică seară, pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca, în timpul unei traversări neregulamentare el fiind lovit de un autoturism. A fost imediat internat la Clinica de Neurochirugie cu traumatism cranio-cerebral foarte grav, dar nu şi-a mai revenit.
Radu Ţenter a fost unui din cei mai înfocaţi fani ai Universităţii Cluj, iar prietenii săi din galerie au fost prezenţi şi în faţa clinicii, iar la meciurile de fotbal şi de baschet din ultimele zile i-au scandat numele şi au afişat bannere cu mesaje de încurajare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marcel Ţenter a declarat pentru totalbaschet.ro că fiul său este în moarte cerebrală. ”A intrat în această stare la puţin timp după accidentul rutier de duminică. Ştim cu toţi ce înseamnă acest lucru, dar mai avem speranţă, atâta câtă mai este. Este posibil să ne gândim şi la donare de organe. Vom vedea cum evoluează totul. Sunt momente foarte grele pentru familia noastră. Cine vrea să ajute o poate face rugându-se pentru el”, a spus Marcel Ţenter.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.