You are here:

Fără antrenor şi alţi trei jucători, Dinamo a pierdut cu 31 - 22 deplasarea de la Kristianstad, în grupa B a EHF European League VIDEO

Fără antrenor şi alţi trei jucători, Dinamo a pierdut cu 31 - 22 deplasarea de la Kristianstad, în grupa B a EHF European League VIDEO

Handbal

Comentarii

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia suedeză IFK Kristianstad, scor 31-22 (16-12), în cea de-a doua partidă din grupa B a EHF European League.

Şi la această partidă au absentat antrenorul Constantin Ştefan şi trei jucători, toţi confirmaţi pozitiv la Covid-19 şi aflaţi în carantină.

În primul meci din grupa B, Dinamo a cedat pe teren propriu cu Sporting CP, scor 25-27.

În această etapă se joacă în total doar patru meciuri din 12 programate, celelalte fiind amânate din motive pandemice. Dinamo şi IFK au fost singurele care au jucat din grupa B.

În continuare, Dinamo Bucureşti va avea următorul program: cu Tatran Preşov (deplasare, 17 noiembrie), cu USAM Nîmes Gard (acasă, 24 noiembrie), cu Fuchse Berlin (deplasare, 1 decembrie şi acasă în 8 decembrie), cu Sporting CP (deplasare, 9 februarie 2021), cu IFK (acasă, 16 februarie), cu USAM (deplasare, 23 februarie), cu Tatran Preşov (acasă, 2 martie).

Primele patru clasate în fiecare din cele patru grupe se vor califica în optimile de finală, cu meciuri programate între 23-30 martie, sferturi de finală între 13-20 aprilie şi Turneul Final Four, în 22-23 mai.

Dinamo Bucureşti a rămas singura reprezentantă a României în EHF European League, a doua competiţie valorică a continentului, după eliminarea formaţiilor Potaissa Turda şi HCDS Constanţa în turul secund.

EHF nu a acceptat participarea echipei Dinamo în Liga Campionilor, unde aceasta spera să primească wild-card. 

Afla mai multe despre: dinamo bucureşti 

viewscnt
Articole similare