Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (64 de ani), a recunoscut că a rămas nedumerit de una dintre deciziile luate de arbitrul Radu Petrescu, duminică seară, în partida CFR-FCSB 1-1.
Mai exact, pe finalul primei reprize, la un duel fizic între David Miculescu şi Daniel Bîrligea, petrecut în careul celor de la CFR, arbitrul a decis să acorde fault în atac, în loc să lase jocul să continue.
Gigi Becali se teme de arbitraj?
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, este de părere că Daniel Bîrligea a sărit contratimp, după care s-a dezechilibrat şi a căzut. Din acea fază, David Miculescu ar fi avut o şansă foarte bună de a marca.
Omul de afaceri consideră că exceptând acea fază, care îl pune cu adevărat pe gânduri, Radu Petrescu ar fi arbitrat fără greşeală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, chiar dacă nu o recunoaşte cu subiect şi predicat, Gigi Becali se teme că prin astfel de decizii, la limită, dar care se pot dovedi decisive, echipa lui ar putea să fie ”ciupită” de către arbitri, în acest final de sezon.
”Pentru mine cea mai mare problemă este când era David Miculescu în careu şi fundaşul lor sărit contratimp şi a căzut. Şi a dat fault în atac. Aia e problema mea, la faza aia. E ceva în neregulă. În celelalte, bine, mă, fie.
Problema mea este ce s-a întâmplat în faza aia cu David Miculescu şi fundaşul care a sărit contratimp, a căzut şi a dat fault în atac. Înseamnă că e ceva în neregulă. Aia îmi dă mie de gândit.
Radu Petrescu a arbitrat perfect, dar faza aia îmi dă de gândit. În general îmi dă de gândit. Cum să dai fault în atac, cum, pentru ce”, a declarat Gigi Becali, luni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, radu petrescu