Joan Laporta a confirmat că FC Barcelona i-a făcut o ofertă lui Bayern Munchen pentru atacantul Robert Lewandowski, ofertă pentru care nu a primit încă un răspuns de la gruparea germană.
"Bayern trebuie respectată. Am făcut o ofertă pentru un jucător şi aşteptăm un răspuns. Sperăm să fie un răspuns pozitiv", a declarat oficialul Barcei la conferinţa de presă de prezentare a fundaşului central danez Andreas Christensen.
Laporta i-a mulţumit internaţionalului polonez pentru că este interesat să semneze cu echipa spaniolă şi s-a arătat convins că Bayern "trebuie să evalueze" oferta Barcei.
Conform presei din Spania, FC Barcelona ar fi oferit aproximativ 50 de milioane de euro pentru aducerea lui Lewandowski.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Robert Lewandowki, în vârstă 33 de ani, este al doilea marcator din toate timpurile în Bundesliga, după legendarul atacant german Gerd Muller. Contractul său cu echipa germană expiră în vara anului viitor.
Bayern Munchen a adus deja un înlocuitor pentru golgheterul polonez, recrutându-l recent pe senegalezul Sadio Mane de la FC Liverpool, pentru suma de 32 de milioane de euro, plus bonusuri care pot ajunge până la 9 milioane de euro.
Clubul aşteaptă să definitiveze vânzarea a 15% din drepturile de televizare pentru a putea aduce jucători, dar Laporta a precizat că "s-ar putea să existe şi unele excepţii".
Din acest motiv, prioritatea în actuala fereastră de transferuri este de a genera spaţiu salarial pentru a întări echipa şi pentru a putea lupta pentru trofee în sezonul viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În acest sens, Jordi Cruyff, membru al conducerii Barcei, s-a arătat optimist în legătură cu încheierea de acorduri cu jucătorii doriţi de club pentru întărirea lotului pregătit de Xavi Hernandez.
"Ceea ce m-a frapat cel mai mult este că toţi jucătorii, când aud numele Barca, sunt dispuşi să piardă bani şi să se adapteze la noua structură salarială", a subliniat Jordi Cruyff.
Barcelona vrea să şi renunţe la câţiva jucători. Este cazul fundaşului central Clement Lenglet care, potrivit lui Jordi Cruyff, este aproape să semneze pentru Tottenham.
Afla mai multe despre: lewandowski