Jucătoarea britanică Emma Răducanu, locul 150 WTA, venită din calificări, a acces, luni, în sferturile de finală ale US Open.
Sportiva cu origini române a învins-o clar în optimi, cu scorul de 6-2, 6-1, pe americanca Shelby Rogers, locul 43 WTA, după un meci care a durat doar 66 de minute.
În turul anterior, Rogers o eliminase pe australianca Ashleigh Barty, locul 1 WTA.
Tânăra jucătoare cu tată român şi mamă chinezoaică va evolua în sferturi cu jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, campioana olimpică en titre, care a depăşit-o, în optimi, cu scorul de 7-6 (12), 6-3, pe poloneza Iga Swiatek, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, după două ore şi şapte minute de joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Răducanu a reuşit o performanţă istorică. Ea a este doar a treia jucătoare din Era Open care ajunge în sferturi din calificări la US open. Anterior, au mai reuşit acest lucru Barbara Gerken, în 1981, şi Kaia Kanepi, în 2017.
De remarcat că toate cele şapte meciuri jucate până acum la Openul american de Răducanu au fost câştigate de ea în două seturi, niciunul la tie-break, iar pe tabloul principal a cedat 15 game-uri în patru parttide.
Sportiva britanică este la doar a doua prezenţă pe tabloul principal al unui Grand Slam, după ce la Wimbledon a atins faza optimilor de finală.
În clasamentul WTA live, ascensiunea ei este impresionantă după cele 470 de puncte acumulate (265.000 de dolari premiul asigurat), o urcare de pe locul 150 pe 74 mondial, cel mai bun din carieră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: emma raducanu