You are here:

Filippo Magnini şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă

Filippo Magnini şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă

Alte sporturi

Comentarii

Înotătorul italian Filippo Magnini, dublu campion mondial în proba de 100 m liber, şi-a anunţat, sâmbătă, retragerea din activitatea sportivă, informează L’Equipe.

Magnini, în vârstă de 35 de ani, a făcut anunţul după cea ocupat locul trei la o competiţie desfăşurată la Riccione, în Italia.

“Le cer iertare clubului meu şi federaţiei, acest moment nu era prevăzut. Trebuie făcute anumite alegeri şi eu mă gândesc la asta de câteva zile. În această fază a vieţii mele, sunt fericit, astfel că vreau să mă retrag într-un moment în care sunt mulţumit cu mine. Spun adio, astăzi, lumii nataţiei”, a spus Filippo Magnini.

Magnini are în palmares 54 de medalii, între care şi aurul mondial la 100 m în 2005 şi 2007 şi un bronz obţinut la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, la ştafetă 4x200 m.

Afla mai multe despre: filippo magniniinot100 m liber, ,  

viewscnt
Articole similare