PREMIUM

Antrenorul Arsene Wenger va părăsi clubul Arsenal la finalul acestui sezon, după 22 de ani de activitate pe banca tehnică a londonezilor.

Povestea de acum este ştiută. Wenger vine la Arsenal în 1996 şi ocupă banca ”tunarilor” şi în prezent, însă o va părăsi la finalul sezonului. 22 de ani în care tehnicianul francez nu doar că a reinventat-o pe Arsenal, dar a schimbat total fotbalul din Anglia. Hai să vedem acum ce nu prea se ştie despre Arsene, omul care parcă s-a potrivit şi cu numele de Arsenal.

Legătura dintre micul Arsene şi fotbalul începe în 1955. ”La şase ani l-am văzut că era interesat de fotbal. Mergeam în Germania, iar primele lui meciuri la care a asistat au fost ale celor de la Borussia Monchengladbach”. Sunt vorbele lui Alphonse Wenger, tatăl. Totuşi, chiar dacă a pornit-o cu sportul rege din Germania, acolo unde tatăl lui era chemat pe front, Arsene a intrat într-o zonă organizată la FC Duttlenheim. I-au zis ”Petit” când la doar 16 ani juca deja pentru prima echipă.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

În 1969, la 20 de primăveri, Wenger ajunge la AS Mutzig, echipă din liga a treia franceză. N-aveau pretenţii la promovare, dar oamenii le ziceau clar: ”Voi sunteţi cei mai talentaţi amatori pe care i-a avut Franţa vreodată”. Arsene e cu fotbalul, dar nu lasă nici cartea. În '71, e acceptat la Facultatea de Ştiinţe Economice, acolo unde îşi va obţine diploma după trei ani de studiu. Între timp, pe plan sportiv, el semnează cu Mulhouse, o altă echipă care îmbina la vremea aia amatorii cu profesioniştii.

ÎNTÂLNIREA CU PAUL FRANTZ

La mulhouse, Wenger era antrenat de Paul Frantz, omul de la care avea să înveţe o bună parte din ce urma să aplice şi în viitoarea sa carieră de antrenor. Aude pentru prima dată despre ”nutriţie, psihologie şi antrenament personalizat”. E clar, aici e de el. Trage tare la antrenamente şi, între timp, îşi notează şedinţele importante de pregătire. E atent la orice. Frantz îl pune mijlocaş central, îi apreciază viziunea, dar abilităţile îi permiteau să joace, la nevoie, şi în banda dreaptă.

Pleacă la ASVP Strasbourg în 1975, după ce Frantz îşi dă demisia de la Mulhouse. E echipă de amatori, formată cu patru ani mai devreme. Arsene are deja 26 de ani şi nu reuşeşte să facă pasul spre fotbalul adevărat, dar toţi oamenii cu care lucrează îl văd deja ca un antrenor, asta deşi el încă joacă. Trei ani mai târziu merge la echipa de rezerve a lui RC Strasbourg, acolo unde e chemat de managerul Hild, şi are dublu rol: fotbalist şi scouter.

DEBUTEAZĂ CU ADEVĂRAT ÎNTR-UN MECI DIN CUPA UEFA

E chemat la echipa mare şi debutează pentru Strasbourg în meciul cu Duisburg din Cupa UEFA. Francezii pierd cu 0-4, într-o partidă unde Wenger a jucat fundaş central. Apare şi în prima ligă franceză într-o confruntare cu Monaco, iar sezonul 78-79 îl surprinde campion cu Strasbourg. Totuşi, el n-a fost la ceremonia de premiere. De ce?

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Ca un veritabil antrenor, Wenger nu s-a prezentat să primească medalia de campion al Franţei pentru că era ocupat cu echipa de tineret pe care o pregătea în paralel. Îşi dă seama de importanţa limbii engleze şi merge în fiecare zi liberă la Cambridge, acolo unde face cursuri intensive de engleză.

1984. NANCY - PRIMA ECHIPĂ DIN CARIERA DE ANTRENOR

În 1984, Arsene Wenger debutează, oficial, în rolul de antrenor principal. E numit în funcţie la Nancy şi, la 35 de ani, e responsabil de echipă. Are ca obiectiv menţinerea în prima ligă din Franţa şi primeşte un buget foarte mic de transferuri. Dar nu e deranjat deloc. A citit mii de cărţi şi e pregătit să facă faţă unei asemenea încercări.

Angajează în primele zile de muncă un om care să se ocupe de dieta fotbaliştilor şi le interzice elevilor săi să mănânce altceva cu o zi înainte de meci faţă de ce le transmite el. Cantonamentele le face la munte, ca să ridice condiţia fizică a echipei, iar metodele sale dau roade. Nancy termină pe locul 12, iar Wenger primeşte toate laudele.

Sezonul următor e modest, iar echipa termină pe 18 şi e nevoită să joace baraj. O întâlneşte pe Mulhouse, fosta echipă a lui Wenger, iar Arsene e nemilos. Câştigă barajul şi Nancy rămâne în prima ligă. Totuşi, în ultimul său an ca manager al lui Nancy, Wenger nu poate face minuni. Echipa e pe 19 şi retrogradează în Ligue 2.

CÂŞTIGĂ TITLUL ÎN PRIMUL AN LA MONACO

În 1987, Arsene Wenger semenază cu AS Monaco. Vine, la pachet, cu câţiva jucători pe care îi urmărise în ultimii ani. Glen Hoddle, Patrick Battiston şi Mark Hateley sunt oamenii pe care Wenger îi aduce în Principat. Câştigă titlul cu şase puncte în faţa lui Bordeaux, dar pierde Cupa, după 3-4 cu Marseille.

Chiar dacă făcuse o echipă excelentă la AS, Monaco nu mai reuşeşte să câştige titlul sub mandatul lui Wenger şi în viitoarele sezoane, dar începe să apară în fazele importante din cupele europene. În 1994, Monaco ajunge în semifinalele Ligii Campionilor, dar trupa lui Wenger este eliminată de AC Milan. E momentul în care nemţii de la Bayern vin la Monaco şi negociază cu Wenger. Monaco refuză să-i dea drumul, iar sezonul următor e demis, după un start catastrofal de an.

AJUNGE ÎN JAPONIA, IAR APOI SCHIMBĂ TOTUL ÎN ANGLIA

Negociază două luni cu cei de la Nagoya Grampus Eight, iar în final îşi dă acceptul să meargă în Japonia. E surpriză mare în presa de la acea vreme, dar Wenger trece peste glume şi ironii şi merge să-şi îmbunătăţească performanţele. ”Nu vă uitaţi la mine ca să vă spun eu ce să faceţi cu mingea. Luaţi deciziile acolo pe teren”, a fost mesajul clar pentru fotbaliştii japonezi.

Avea să funcţioneze. Câştigă Cupa Împăratului şi Supercupa din Japonia şi refuză atât prelungirea contractului, cât şi poziţia de manager la Strasbourg. Negocia deja cu Arsenal!

22 septembrie 1996 - WENGER ŞI ARSENAL

E ziua în care Wenger este prezentat oficial la Arsenal. Povestea de acum e ştiută. Va sta 22 de ani şi va schimba nu doar istoria lui Arsenal, ci şi fotbalul din Marea Britanie. Oamenii l-au privit cu scepticism şi nimeni n-a crezut că francezul venit din Japonia va reuşi să facă treabă bună la Londra.

Debutează cu o victorie, 2-0, în deplasarea de la Blackburn, dar se şi ceartă cu căpitanul Tony Adams la doar nouă zile de când a devenit manager. Fostul jucător rememorează acum: ”A fost o nebunie, dar mi-am dat seama că e bun şi nebun în acelaşi timp. A ştiut cum să-mi dea dreptate, cum să-şi dea dreptate şi cum să râdă de decizia pe care a luat-o în timp ce totuşi mă făcea să cred că a avut dreptate. Fabulos”.

Invincibilii lui Wenger. O performanţă unică în era Premier League

Dincolo de rezultatele din prezent şi de modul în care Wenger a ajuns să fie contestat de fanii lui Arsenal, francezul va rămâne în istoria clubului şi a Premier League cu o performanţă fabuloasă: titlul cucerit în 2004 după un sezon în care tunarii nu au cunoscut gustul înfrângerii.

38 de meciuri, 26 de victorii, 12 egaluri şi ZERO înfrângeri, aşa a arătat linia de clasament a londonezilor la finalul sezonului 2003-2004, motiv pentru care Henry şi Compania au devenit "The Invincibles" (trad. Invincibilii) pentru fanii din Albion şi nu numai. A existat însă şi un moment în care Arsenal a fost la un pas de înfrângere, cu ;ase etape înainte de final, în derby-ul cu Manchester United, când Ruud van Nistelrooy a ratat un penalty în prelungirile meciului, iar partida s-a încheiat 0-0.

Cu doar 26 de goluri primite şi 73 marcate, echipa construită de Wenger a încheiat sezonul cu cea mai bună apărare şi cel mai bun atac, în timp ce francezul Thierry Henry devenea golgheter al Premier League, cu 30 de goluri, la mare distanţă de Alan Shearer, ocupantul locului secund cu 22 de goluri.

Era al treilea titlu cucerit de Wenger pe banca lui Arsenal şi al 13-lea din istoria clubului. Din păcate pentru tunari, memorabilul succes rămâne şi ultimul în campionat, deşi în acel moment londonezii păreau pregătiţi să domine Premier League pentru mulţi ani.

Echipă tip Arsenal 2003-2004: Lehmann - Lauren, Campbell, Toure, A. Cole - Ljunberg, Vieira, Gilberto, Pires - Bergkamp, Henry

Un articol de Alberto Boţoghină

Galerie foto