Dinamo a avut încă o prestaţie dezamăgitoare în Liga 1. A pierdut cu FC Botoşani, scor 0-4.
Formaţia din Ştefan cel Mare nu reuşeşte să iasă din seria neagră de rezultate nici în acest început de an, chiar dacă au făcut o sumedenie de schimbări în lotul de jucători şi la nivelul băncii tehnice.
În primele trei etape din 2022, Dinamo a pierdut toate meciurile: 1-2 cu FC Argeş, 0-3 cu FCSB şi eşecul la patru goluri diferenţă de la Botoşani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, formaţia bucureşteană rămâne în continuare penultima în Liga 1, cu doar 12 puncte acumulate în 24 de etape.
Adus în pauza de iarnă în locul lui Mircea Rednic, Flavius Stoican nu a reuşit să revitalizeze echipa aşa cum sperau suporterii "câinilor", iar aceştia şi-au pierdut răbdarea.
Prin urmare, fanii din programul DDB au început căutările pentru găsirea unui nou tehnician care să scoată echipa din impas.
Liderii DDB au luat legătura cu antrenorul care a salvat-o pe Dinamo de la retrogradare în sezonul trecut
Favorit ar fi Duşan Uhrin Jr., care este liber de contract după despărţirea din vară de Dinamo. Suporterii dinamovişti chiar ar fi luat deja legătura cu acesta, informează gsp.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul ceh a fost la cârma lui Dinamo şi în play-out-ul din sezonul trecut, atunci când a reuşit să o salveze de la retrogradare. În cele zece meciuri pe banca bucureştenilor, tehnicianul de 54 de ani a obţinut cinci victorii, trei remize şi două înfrângeri.
Acesta ar urma să primească un salariu de un salariu de 7.000 de euro pe lună, 400 de euro pe lună pentru chirie, dar şi dreptul de a-şi forma personal staff-ul, conform ProSport. La ultima experienţă în Ştefan cel Mare, Uhrin lua 2.000 de euro lunar. dar a renunţat la banii pe care îi mai avea de primit.
În cazul în care eventualele discuţii s-ar concretiza, Duşan Uhrin Jr. ar fi al patrulea antrenor din actualul sezon de la Dinamo, după Dario Bonetti, Mircea Rednic şi Flavius Stoican.
- Citește și
- Antrenorii altor echipe nici nu se mai bucură după ce o înving pe Dinamo: ”Îmi pare rău, ar fi mai sărac fotbalul fără ei”
- Florin Răducioiu pleacă dezamăgit de la Botoşani: ”Mă aşteptam la mai multă determinare” + Nici nu vrea să audă de retrogradare
- Jucătorii lui Dinamo, distruşi după o nouă umilinţă: ”Nu vreau să retrogradez, îmi cer scuze suporterilor” / ”Am încercat”
Afla mai multe despre: flavius stoican, dinamo, dusan uhrin