Fostul mare internaţional Florin Răducioiu este noul invitat permanent al Euro Center, emisiune moderată de Dan Udrea, în fiecare marţi, de la ora 19:00, la Telekom Sport 3.
Ajuns la 50 de ani, Florin Răducioiu este singurul fotbalist român care a evoluat în toate marile campionate naţionale ale Europei (Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania) şi, de altfel, singurul jucător din istorie care a şi marcat în toate cele cinci campionate de top.
Florin Răducioiu preia ştafeta de la Basarab Panduru, care se va alătura staff-ului condus de Laurenţiu Reghecampf la Al-Wasl. Astfel, Dan Udrea şi Florin Răducioiu vor dezbate săptămânal situaţia celor mai tari campionate din fotbalul european.
Florin Răducioiu a părăsit Liga 1 la o vârstă fragedă şi şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în fotbalul de top din Europa. Bari, Hellas Verona, Brescia, AC Milan (Italia) Espanyol (Spania), West Ham (Anglia), Stuttgart (Germania), Monaco şi Creteil (Franţa) sunt echipele pentru care a evoluat fostul mare atacant român, în străinătate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: raducioiu