Marele Premiu al Chinei, programat între 17 şi 19 aprilie, a fost amânat din cauza coronavirusului, a anunţat Formula 1, prin intermediul unui comunicat de presă.
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi Formula 1 au decis de comun acord amânarea cursei de la Shanghai.
"Ca rezultat al preocupărilor continue legate de sănătate şi după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat epidemia de coronavirus un risc global de urgenţă în sănătate, FIA şi Formula 1 au luat aceste măsuri", se arată în comunicat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
The 2020 #ChineseGP will be postponed due to the coronavirus outbreak
— Formula 1 (@F1) February 12, 2020
F1 and the FIA have accepted a request from the promoter to postpone the event
We will continue to monitor the situation and assess potential alternative dateshttps://t.co/0VImeMSxlV
Marele Premiu al Chinei, în pericol de a fi anulat
Deşi se vorbeşte doar de o amânare, este greu de găsit o dată disponibilă în acest sezon, în care se dispută pentru prima dată 22 de curse. Astfel, este posibil ca ediţia 2020 a grand prix-ul chinez să fie anulată.
O eventuală dispariţie din calendar a cursei de la Shanghai lasă o lună între Marele Premiu al Vietnamului, aflat la prima ediţie şi programat la 5 aprilie, şi Marele Premiu al Olandei, care revine în Marele Circ, la 3 mai.
Marele Premiu al Chinei este etapa a patra a Campionatului Mondial de Formula 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aproape 1.100 de persoane au decedat şi peste 44.000 sunt afectate de epidemia de coronavirus din China. Numeroase competiţii sportive ce urmau a fi găzduite de statul asiatic au fost anulate sau mutate în alte ţări.
Afla mai multe despre: formula 1