You are here:

FOTO | Diagnostic teribil pentru căpitanul de 21 de ani! Medicii au rămas şocaţi: va fi supus la trei operaţii de urgenţă

FOTO | Diagnostic teribil pentru căpitanul de 21 de ani! Medicii au rămas şocaţi: va fi supus la trei operaţii de urgenţăgalerie foto

Liga 2

Comentarii

Căpitanul echipei Pandurii Târgu Jiu, Denis Brînzan, s-a ales cu trei fracturi la faţă în urma accidentării suferite în meciul disputat împotriva formaţiei ASU Poli, în deplasare, scor 1-1, a anunţat gruparea gorjeană prin intermediul unui comunicat de presă. Prin urmare, mijlocaşul de 21 de ani are nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale.

La câteva minute după debutul meciului jucat sâmbătă, la un duel pentru minge, Denis Brînzan, căpitanul echipei Pandurii a fost faultat grav de Vidrăşan. Mijlocaşul echipei ASU Poli l-a lovit în plină figură pe fundaşul echipei Pandurii iar acesta a căzut inconştient la pământ. După lovitura primită în zona tâmplei Brînzan a avut nevoie de îngrijiri medicale serioase şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţă direct pe teren în primă fază.

Ambulanţa a intrat pe teren şi i s-au acordat îngrijiri jucătorului rănit dar pentru că cea de-a doua ambulanţă prezentă la teren nu era dotată cu tot ce este necesar a fost nevoie să mai vină o a doua ambulanţă pentru a transporta jucătorul la spital. În tot acest timp, Brînzan, căruia i s-a pus în prealabil un guler cervical, a aşteptat 20 de minute întins pe gazon sosirea celei de-a doua ambulanţe, se precizează în comunicat.

Transportat la spitalul din Timişoara, unde s-au efectuat mai multe investigaţii medicale şi i s-au acordat îngrijiri specifice acestei accidentări, jucătorul a aflat că traumatismul a fost unul sever şi că are fracturate mai multe oase ale feţei.

Diagnosticul stabilit de medici este de "traumatism cranio-facial cu fractură perete lateral orbita dreaptă, fractură perete lateral şi anterior cu înfundare sinus maxilar drept, fractura maxilo – malara dreapta, echimoza suborbitara dreapta si emfizem regiune zigomatica dreapta hemosinus drept", potrivit comunicatului.

Denis Brînzan a precizat că medicii i-au transmis că va trebui să suporte mai multe operaţii la faţă după multiplele fracturi suferite: "Este o accidentare gravă, sunt trei fracturi, una de piramidă nazală, una de pomete şi una de maxilar şi vor necesita trei operaţii în perioada următoare".

Cu faţa umflată şi deformată după traumatismele suferite şi un ochi închis, şi cu dureri greu de suportat pe care le implică astfel de fracturi, Brînzan a preferat să revină la Târgu Jiu cu echipa în cursul nopţii iar luni urmează să plece la Bucureşti pentru intervenţiile chirurgicale necesare recuperării.

Afla mai multe despre: panduriibrinzanaccidentare 

viewscnt
Articole similare