Dawa şi Alhassan de la FCSB au sărbătorit sfârşitul Ramadanului.
Dawa şi Alhassan au sărbătorit sfârşitul Ramadanului. Unde au fost surprinşi cei doi
Câteva sute de musulmani s-au întâlnit pe stadionul Dinamo pentru a celebra sfârşitul Ramadanului. Acolo aceştia s-au rugat toţi împreună, iar printre cei prezenţi au fost şi Joyskim Dawa şi Baba Alhassan.
Cei doi fotbalişti, îmbrăcaţi într-o ţinută tradiţională, au fost însoţiţi de Taiye Fatai, un fost fotbalist nigerian, care a jucat până în 2019 în ligile inferioare din România, şi au publicat mai multe fotografii de la eveniment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Eid Mubarak (n.r- „Sărbătoare binecuvântată”, urarea care se foloseşte la finalul Ramadanului) pentru toţi musulmanii din lume. Fie ca Allah să vă asculte rugăciunile şi să vă ierte păcatele. Vă mulţumesc şi pentru urările cu ocazia aniversării mele”, a fost mesajul scris de Dawa pe Instagram.
Pentru timp de o lună, musulmanii sărbătoresc Ramadanul, a 9-a lună în calendarul islamic, dedicată postului şi credinţei. Între 9 martie şi 10 aprilie, musulmanii nu mănâncă sau beau între răsărit şi apus, şi au program de rugăciune.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.