Francesco Morini, fost fundaş central şi conducător al clubului Juventus Torino, a decedat la vârsta de 77 de ani, a anunţat clubul italian, informează lesoir.be.
Francesco Morini, nume important din istoria clubului Juventus, a decedat
”Francesco Morini (…) a fost mai mult decât un stoper bianconero timp de mai mulţi ani, aşa cum se numeau atunci fundaşii centrali. El a fost elementul de siguranţă, jucătorul extraordinar de fiabil şi întotdeauna acolo ori de câte ori jocul devenea greu”, a scris Juventus, într-un comunicat.
Morini a câştigat cinci titluri de campiona al Italiei cu Juventus, jucând 372 de meciuri între 1969 şi 1980.
După înceheierea carierei, el a fost director sportiv al clubului timp de zece ani, completând ca manager palmaresul său bogat, în special cu primul trofeu al Cupei Campionilor Europeni, câştigat de Juventus în 1985.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Morini fost prezent la finala dramatică împotriva echipei Liverpool de pe Stadionul Heysel, în care au murit 39 de persoane, majoritatea fani torinezi, într-un incident provocat înaintea jocului de suporterii englezi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juventus-serie a-francesco morini,