Tehnicianul Edward Iordănescu a declarat, într-un comunicat transmis site-ului gazisti.ro, că dacă era susţinere financiară în continuare, măcar la nivelul celei de anul trecut, ar fi continuat la Gaz Metan Mediaş.
“Decizia de a nu prelungi anumite contracte jucătorilor, nici măcar pe perioada derulării playoff-ului şi asumarea faptului că s-a muncit un an şi jumătate pentru acest obiectiv şi în final se va juca în playoff cu jucători foarte tineri, importanţa rezultatelor mergând în plan secund, a fost un lucru care a cântărit extrem de mult în decizia mea de a nu mai continua nici măcar pentru o lună. Acum poate mulţi încep să primească răspunsuri la întrebările pe care le aveau şi încetează să mai speculeze. Ţoti jucătorii aduşi de mine împreună cu conducerea vara trecută fie au semnat pe minim 2 ani, fie cei cărora le expira contractul în această vară, au semnat doar pe un an ,dar au introduse în contracte opţiuni de prelungire din partea clubului exclusiv pe cel puţin înca un an. Din această cauză am spus atunci că toţi sunt legaţi de club pe minim 2 ani pentru că opţiunea este doar a clubului, dacă activează sau nu clauza respectivă. Au semnat iniţial doar pe un an şi nu direct pe doi, pentru că doar aşa au acceptat ei şi agenţii să vină (Buş, Hora, Roşu), sunt lucruri verificabile, clubul a acţionat bine ţinând cont de restricţiile avute. E greu când eşti în insolvenţă şi nu poţi da comisioane şi bani la semnătură, să convingi jucători valoroşi să semneze direct pe 2-3 ani. Unii au acceptat, alţii nu, dar la toţi cei care au semnat doar pe un an, am reuşit să le introducem acele opţiuni de prelungire, care se pot activa în anumite condiţii, cazul lui Buş, Roşu, Nielsen, Hora, Moura, etc. Deci toţi pot fi prelungiţi într-un fel sau altul, dar doar dacă clubul îşi doreşte. Ţine doar de politica clubului şi de posibilităţile lui financiare. Jucători precum Boubacar, Batista sau Ely, au fost jucători care deja aveau contracte în derulare când am venit, nu puteam intra în ele", a afirmat Iordănescu.
"Eu tot ce am încercat să fac de când am venit, a fost să construiesc o echipă competitivă care să rămână legată minim 2-3 ani. M-am lovit foarte tare de restricţiile insolvenţei dar cred că am reuşit şi faptele vorbesc pentru mine. Dacă clubul va decide să nu activeze opţiunile sau să nu propună prelungiri la anumiţi jucători care termină contractul, asta nu mai are legatură cu mine. Ţine de planul şi calculele pe care doreşte să şi le facă pentru sezonul viitor, probabil împreună cu noul antrenor. Doar că pentru a avea continuitate măcar la nivel de lot, clubul trebuie să aibă şi susţinere financiară, iar în acest moment eu ştiu că asta nu mai există şi aici nu cred că e vina conducerii. Dacă era susţinere financiară în continuare, măcar la nivelul celei de anul trecut şi eu continuam la Gaz Metan, să fie siguri suporterii ca 90% din jucători continuau la Mediaş iar cei 2-3 care ar fi venit în această vară, erau jucători foarte buni. Eu sunt sigur că, conducerea şi noul antrenor, vor lua deciziile corecte şi Gaz Metan va fi o echipă de playoff şi sezonul viitor.”, a mai spus el.
Edward Iordănescu s-a despărţit de Gaz Metan
La 1 iunie, antrenorul Edward Iordănescu şi-a reziliat contracul cu Gaz Metan, dupa un an şi jumatăte petrecut la Mediaş.
Cu Edward Iordănescu pe banca tehnică, Gaz Metan Mediaş s-a calificat în play-off-ul Ligii I în acest sezon, iar înainte de reluarea campionatului se află pe locul şase, cu 23 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi