FC Voluntari a anunţat, în urmă cu puţin timp, faptul că a ajuns la un acord cu formaţia pregătită de Gheorghe Hagi, FC Viitorul Constanţa, pentru împrumutul jucătorului ofensiv Alexandru Măţan, pentru acest sezon.
Alexandru Măţan a fost împrumutat la FC Voluntari, acolo unde va avea ocazia să joace meci de meci. Revenit după o accidentare ce l-a scos din circuit o perioadă bună de timp, Măţan nu a mai reuşit să-şi câştige locul de titular la FC Viitorul, însă are tinereţea de partea sa. La doar 20 de ani, Măţan are 31 de meciuri şi două goluri în Liga l , unde a debutat la doar 16 ani. De asemenea, are şi 13 selecţii la naţionalele de tineret ale României.
Gheorghe Hagi a declarat în nenumărate rânduri că are încredere în calităţile lui Alexandru Măţan şi speră ca acesta să-şi demonstreze cât mai des valoarea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal