Mihai Stoica a vorbit despre evoluţia lui David Miculescu din meciul cu Maccabi. Fostul atacant al UTA-ei a intrat la pauză, la scorul de 0-0, însă a fost unul dintre cei mai buni jucători ai campioanei României în partida din Ghencea.
După meciul de aseară, Gigi Becali a anunţat că David Miculescu va începe încă din primul minut în returul cu Maccabi, programat peste o săptămână la Budapesta.
Astfel, Daniel Popa, cel care a început titular în Ghencea, va lua loc pe banca de rezerve, dar, cel mai probabil, va fi în primul 11 în partida cu Oţelul din campionat, programată vineri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica l-a elogiat pe David Miculescu după meciul cu Maccabi: ”A fost ceea ce trebuia”
Mihai Stoica, preşedintele CA al FCSB, este de părere că David Miculescu este cel mai bun ”număr 9” din România la momentul actual, deşi acesta a mai fost criticat de patronul Gigi Becali.
"(n.r. Gigi Becali) A zis că Daniel Popa e de nivelul ăsta, că am ascultat ce a spus, dar că acum are (n.r. Daniel Popa) 3 kilograme în plus. Nu critic un jucător vreodată, nu o voi facem.
Cumva mă bucur că eu când am vorbit despre David Miculescu, dar câte coate s-au dat prin studiouri despre cum vorbesc...
Am acumulat experienţă ca să evaluez un jucător pe care-l văd zilnic şi că poate juca o poziţie pe care mulţi analişti nu o văd. (n.r. - Miculescu) E cel mai bun număr 9 la ora actuală, aşa îl văd eu. Pentru echipa noastră, nu pentru altă echipă, că ştiu ce jucăm noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Un jucător care înţelege tactic perfect, care respectă la perfecţie şi lângă el e Ştefănescu, care a jucat impecabil tactic. Miculescu a fost cu Maccabi ceea ce trebuie să fie”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
David Miculescu şi-a câştigat locul în faţa lui Daniel Popa, în meciurile europene
Daniel Popa a fost titular în FCSB - Maccabi Tel Aviv, dar a jucat doar 45 de minute, după care a fost schimbat. Cu evoluţia din repriza a doua, David Miculescu l-a convins pe Gigi Becali.
"M-a convins şi el, Miculescu, care va fi cel care va juca titular. Nu zic că Popa nu e de nivelul FCSB, nu e de nivelul ăsta, de jocurile astea, dar e la nivelul FCSB, dacă e aici.
Are vreo trei kilograme în plus Popa, iar dacă nu slăbeşte o să aibă probleme cu mine. Nu a câştigat dueluri azi. Aşa este cu Miculescu, a câştigat acolo", a adăugat finanţatorul de la FCSB, Gigi Becali, imediat după meciul cu Maccabi Tel Aviv.