You are here:

Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok

Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok

Special

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, candidat la alegerile parlamentare, a fost sunat duminică, în jurul orei 16:00, de George Simion, candidatul din partea AUR la alegerile prezidenţiale, în timpul unui live pe TikTok. Cel din urmă i-a cerut să mobilizeze oamenii, moment în care afaceristul a atacat doi candidaţi din cursa pentru Cotroceni.

George Simion l-a scos de pe speaker pe Gigi Becali în timpul unui live pe TikTok, după derapajul afaceristului

Presiunea ultimelor ore în care mai sunt deschise secţiile de votare l-a determinat pe George Simion, liderul AUR, să intre în direct pe TikTok. Printre diverse lucruri transmise, politicianul a evidenţiat că se poziţionează "la 1000 de voturi de competiţie", că există manipulare în media şi i-a îndemnat să "închidă televizoarele", transmite G4media.ro

George Simion l-a sunat pe Gigi Becali, aliatul său din partid, căruia i-a transmis să mobilizeze oamenii pentru a vota. 

Pus pe difuzorul telefonului, finanţatorul FCSB a transmis, printre altele: "toată lumea la vot", pentru că riscăm "să avem o femeie preşedinte căreia îi place şi vinul" sau "pe Georgescu care e împotriva Bisericii", conform sursei citate. 

A fost momentul în care George Simion l-a scos de pe speaker pe Gigi Becali şi a continuat discuţia cu el cu telefonul la ureche. 

Cine sunt candidaţii de la alegerile prezidenţiale în 2024

La alegerile prezidenţiale din acest an pe buletinele de vot sunt înscrişi 14 candidaţi, din care zece susţinuţi de partide şi patru candidaţi independenţi, notează News.ro. Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot pentru alegerile pentru Preşedintele României în 2024 este următoarea:

1.Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România

2.George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor

3.Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat

4.Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal

5.Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România

6.Mircea-Dan Geoană – candidat independent

7.Ana Birchall – candidat independent

8.Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Naţională

9.Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie

10.Ludovic Orban – Forţa Dreptei (Ludovic Orban a anunţat că se retrage şi că o susţine pe Elena Lasconi, însă apare pe buletinul de vot)

11.Călin Georgescu – candidat independent

12.Cristian Diaconescu – candidat independent

13.Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român

14.Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale

Afla mai multe despre: george simiongigi becalialegeri prezidentialecandidati alegeri prezidentiale 

viewscnt
Articole similare