You are here:

Gigi Becali, lovit din toate direcţiile. După episodul "trădării" lui Bălgrădean, un alt jucător al FCSB-ului este "scos în decor"

Gigi Becali, lovit din toate direcţiile. După episodul "trădării" lui Bălgrădean, un alt jucător al FCSB-ului este "scos în decor"

Fotbal

Comentarii

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali a aflat, în urmă cu puţin timp, că a rămas fără portarul titular, Cristi Bălgrădean. Nu l-a cumpărat nimeni, dar s-au autoexclus din lot în momentul în care s-a aflat faptul că a semnat un precontract cu CFR Cluj. O altă lovitură vine dinspre Iaşi, acolo unde Mircea Rednic are sub îndrumare un alt portar al FCSB-ului, pe tânărul Ştefan Târnovan.

Mircea Rednic a primit încredere totală la Poli Iaşi, însă rezultatele întârzie să apară. "Puriu" se află, încă, în căutarea unei formule câştigătoare şi taie-n carne vie orice greşeală a jucătorilor săi. Ultimul intrat pe lista neagră este jucătorul cumpărat de FCSB de la Iaşi, dar lăsat împrumut până în vară, Ştefan Târnovanu.

La ultima conferinţă de presă înaintea meciului din Cupa României, contra celor de la U Craiova, Mircea Rednic a fost prezent alături de portarul Denis Rusu şi a avut o remarcă ce a trădat relaţiile pe care tehnicianul le are cu fotbalistul pentru care Gigi Becali a trimist către Moldova 200.000 de euro.

"În primul rând, l-am adus pe Denis ca să vedeţi că avem portar, da? Că la meciul cu Craiova, ultimul meci (n.r. - Iaşi - Craiova 2-5, 15 februarie 2020), n-am prea avut portar. D-aia te-am adus, Denis, ca să ştii! Adică responsabilitatea e maximă", a spus Rednic, în urmă cu câteva zile.

Gigi Becali, lovit din toate părţile. După episodul "trădării" lui Bălgrădean, un alt jucător al FCSB-ului este "scos în decor" 

La partida pierdută în campionat cu U Craiova, de pe teren propriu, terminată scor 2-5, între buturule ieşenilor s-a aflat Ştefan Târnovanu, fiindu-i imputate încasarea a cel puţin două goluri. O etapă mai devreme, tânărului portar i s-a reproşat şi golul primit pe final de meci cu Sepsi, în înfrângerea 0-1, când a respins slab un şut din lateral, spre centru, de unde Safranko a marcat.

Meciul cu Craiova a fost picătura care a umplut paharul răbdării pentru Mircea Rednic. În următoarele două etape, între buturile formaţiei moldovene a intrat Denis Rusu, iar Ştefan Târnovanu nu a mai prins nici măcar banca de rezerve, fiind preferat un alt tânăr portar, de perspectivă, Teodor Axinte. Târnovanu nu este accidentat, se antrenează cu echipa, însă a trecut pe "linie moartă" de Rednic. În plus, gândurile lui Târnovanu sunt îndreptate doar către FCSB, iar nivelul lui de concentrare a scăzut considerabil.

Ştefan Târnovanu (19 ani) riscă să nu mai joace deloc în acest sezon şi să piardă şi contactul cu naţionala de tineret a României, acolo unde fusese convocat de Mirel Rădoi, la ultima acţiune.  În plus, Târnovanu pierde şi şansa de a-i demonstra lui Gigi Becali că poate fi o soluţie pentru titularizarea la FCSB, din vară, când va ajunge la vicecampioana României.

 

  • Cota de piaţă a lui Târnovanu, conform Transfermarkt, este de 300.000 de euro.

Afla mai multe despre: fotbaltarnovanufcsb 

viewscnt
Articole similare