Chiar dacă FCSB are 6 victorii consecutive, Gigi Becali a declarat că nu este mulţumit de jocul echipei.
Aceste afirmaţii nu ar fi fost pe placul antrenorului de la FCSB, iar între cei doi ar fi izbucnit un conflict. Gigi Becali a avut un mesaj clar şi a spus că el patronul şi nu îl interesează să câştige. El vrea ca echipa lui să deţină posesia.
”Eu sunt patron şi am ordonat asta!”
”Am spus aşa: Nu sunt mulţumit de joc, dacă nu aş fi spus, aş fi fost mincinos. Nu am jucat cum îmi place mie. Pe mine mă interesează posesia. Le-am spus tuturor antrenorilor şi lui Edi. Mingea la mine, asta e dorinţa mea. Nu vreau să câştig campionatul. Eu sunt patron şi vreau să fie mingea la mine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ordinul meu este: Mingea la mine! Dacă nu câştigi meciul, dar ai mingea, este bine. Mie-mi place ce e frumos în viaţă. Sunt nemulţumit de joc, dar nu am probleme, pentru că vor veni Tănase, Coman şi Tavi Popescu, care vor face ca mingea să fie la mine. Dacă nu-l ai pe Tănase în teren, ai o problemă. Când e el în teren, nu mi-e frică de nimeni. Între mine şi Edi nu e nicio tensiune, dar dacă mingea nu va fi la mine, oricare ar fi antrenorul meu, eu voi fi nemulţumit”, a declarat Gigi Becali, la PRO X.
Susţinere totală pentru Edi Iordănescu din partea suporterilor FCSB: "Noi vrem performanţă, nu spectacol"
Suporterii au intervenit şi şi-au arătat susţinerea faţă de Edi Iordănescu.
”În numele Peluzei Nord, în numele tuturor suporterilor, transmit un singur lucru. Edi Iordănescu va fi susţinut necondiţionat şi dacă, Doamne, fereşte" se întâmplă ceva nu mai văd niciun alt antrenor la Steaua (n.r. FCSB) şi înseamnă că nu mai avem practic pentru ce să luptăm.
Mai spun că acum, cu Becali, MM şi Edi suntem o echipă care câţiva ani poate defila în România. Sper ca Gigi să nu mai iasă la tv, pentru că atunci poate apărea jihadul. Noi susţinem performanţa, nu vrem spectacol. Nu ne interesează spectacolul, vrem titlul, vrem Cupa. Edi este dezamăgit, dar din această poveste, poate ieşi mai puternic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Domnul Becali să ştie că pe noi nu ne interesează spectacolul, ne interesează rezultatul. Spectacol e la teatru şi cinema. Anul trecut CFR a luat campionatul cu 'bulan', arbitri, penalty şi fotbal canci. Cu 1-0, 1-0, 1-0, ba mai era un ofsaid sau penalty. Edi trebuie să aibă linişte la echipă, să aibă timp pentru pregătirea meciurilor, pentru ce a făcut până acum e minune”, spus Gheorghe Mustaţă, la Radio Sport 1.
Afla mai multe despre: fcsb-becali-iordănescu