În urma golului victorios marcat la ultima fază a duelului cu Voluntari, Tavi Popescu a fost ridicat în slăvi de Gigi Becali.
FCSB avea nevoie de victorie împotriva celor de la Voluntari pentru a menţine deja uriaşa diferenţă de 14 puncte faţă de CFR Cluj.
Elevii lui Toni Petrea şi-au dominat adversarii pe tot parcursul meciului, dar s-au întrecut în ratări, astfel că, în prelungirile partidei, scorul încă era 0-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La ultima fază, FCSB a primit o lovitură liberă, iar mingea i-a fost pasată lui Tavi Popescu. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri şi a trimis un şut de la mare distanţă, care a ajuns în plasa laterală a porţii lui Popa.
Reuşita sa de senzaţie a adus toate punctele formaţiei roş-albastră, care va intra cu un deficit de şapte puncte faţă de CFR în play-off graţie lui Tavi Popescu.
În urma meciului, Gigi Becali nu a ştiu cum să-şi mai laude perla şi i-a transmis un mesaj selecţionerului Iordănescu.
Apoi, latifundiarul a afirmat că Tavi Popescu va ajunge cel mai mare fotbalist român din istorie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali nu ştie cum să-şi mai laude perla
”Dacă Edi nu-l convoacă, înseamnă că habar nu are fotbal. E cel mai bun fotbalist din România. Nu-i iei mingea, driblează, pasează. E ca Neymar, se apropie de Neymar, când era la Barcelona.
Poate chiar să-l depăşească. Nu pierde mingea, intră, face, drege. Cum să te întrebi dacă nu-l ia? Dacă nu-l iei, cum să te mai califici? Uite, ăştia distrug.
Dacă Tavi Popescu nu e convocat, înseamnă că nu ştie fotbal sau are mintea întunecată. Astfel va claca precum alţii care au făcut împotriva mea. Dumnezeu vede.
Revenind la Tavi Popescu. E cel mai bun jucător român. Nu există jucător ca Tavi Popescu. E vreodată înlocuit? De ce? Pentru că el nu iese niciodată din joc.
Când are mingea nu o pierde niciodată Când m-am trezit dimineaţă, i-am zis nevestei mele «Aşa gol...». Se minuna şi ea.
Să mă ierte Hagi, dar Tavi o să-l depăşească. Ce să vorbim despre Dobrin sau Balaci? Popescu e cel mai mare geniu din fotbalul românesc”, a spus Becali la Pro X.
- Citește și
- Război între FCSB şi un central din Liga 1! MM cere înlocuirea sa definitivă: ”Viciază meci după meci. E bătaie de joc la adresa arbitrajului românesc” | EXCLUSIV
- Fotbalistul român care se autopropune la naţională: ”Nu înţeleg de ce nu sunt convocat, dau randament meci de meci. Ar trebui să mă cheme”
- Claudiu Keşeru, OUT de la FCSB! Atacantul scapă de coşmarul de la Bucureşti. Anunţul momentului în fotbalul românesc
Afla mai multe despre: octavian popescu