FCSB nu traversează cea mai bună perioadă a clubului, financiar vorbind. A ratat prezenţa în grupele Europa League, nu a reuşit să-i vândă pe Florinel Coman sau Dennis Man, pandemia redus la zero şi veniturile din bilete şi marketing, iar Gigi Becali pare tentat să strângă cureaua în perioada imediat următoare.
Astfel, conform Sport.ro, în următoarea fereastră de transferuri FCSB ar putea să se despartă de cel puţin 14 jucători, asta pentru a reduce semnificativ bugetul lunar de salarii. Cei vizaţi sunt jucătorii care nu sunt de bază în formaţia antrenată de Anton Petrea.
- Primul dintre ei este Alexandru Stan (31 de ani), fundaşul stânga care este la FCSB doar cu numele şi cu un contract făcut beton. Fostul jucător al Astrei mai are contract cu FCSB până în vara lui 2021, însă nu a mai jucat un meci oficial din 1 august 2019, când a bifat 45 de minute cu Alaskert, în preliminariile Europa League.
- La capitolul portari, Gigi Becali a fost obligat de pandemie să-l aducă pe Cătălin Straton (31 de ani), însă, se pare, misiunea sa la FCSB s-a încheiat. Între buturi a revenit Andrei Vlad, care se descurcă din ce în ce mai bine. În plus, FCSB îi mai are în lot pe tinerii portari Mihai Udrea şi Ştefan Târnovanu, adus ce la Poli Iaşi pentru 150.000 de euro.
- În aceeaşi situaţie este şi Gabriel Enache, adus şi el pe ultima sută de metri. Fostul jucător al Astrei nu l-a convins pe Gigi Becali că poate fi o variantă pentru postul de mijlocaş dreapta, dar nici pe cel de fundaş dreapta. Patronul FCSB-ului va încearca să-i aducă lui Vali Creţu o dublură pe post cât mai curând. Favoriţi sunt Denis Haruţ de la FC Botoşani şi bulgarul Pachov de la Academica Clinceni.
- Un alt jucător adus recent şi de care se va putea despărţi FCSB este Marius Briceag (28 de ani). Fostul jucător al Craioveiei a jucat puţin în acest sezon şi poate pleca în iarnă, FCSB fiind acoperită pe postul său de fundaş stânga, iar ca fundaş central n-a convins.
- În aceeaşi situaţie este şi Aristidis Soiledis (29 de ani) care a pierdut locul de titular cu Ionuţ Panţîru, iar din spate vine în forţă tânărul Alexandru Pantea. Grecul a jucat doar două partide în acest sezon, iar Gigi Becali nu mai pare tentat să se bazeze pe aportul său în continuare.
- Alţi doi jucători, Lucian Filip (30 de ani) şi Dragoş Nedelcu (23 de ani), vin după accidentări extrem de grave şi după perioade lungi de absenţă. Dacă lui Filip îi expiră contractul în vară, lui Nedelcu i se termină înţelegerea în vara lui 2022. Există şanse ca Nedelcu să fie doar împrumutat în iarnă, nu înlăturat definitiv.
- Tot cu propunere de împrumut vor putea fi lăsaţi să plece Marian Botezatu (17 ani), Robert Ion (20 de ani), Laurenţiu Ardelean (19 ani), Rareş Trif (17 ani), Tudor Moldovan (20 de ani), Christian Tand (19 ani), Ştefan Cană (20 ani), Alexandru Buziuc (26 de ani) sau Andrei Pandele (17 ani).
În total, FCSB ar urma să facă economii de aproximativ 50.000 de euro pe lună, ceea ce ar însemna, până la vară, aproximativ 300.000 de euro salvaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal